EDUCAȚIE
Atelier de parenting la biblioteca județeană din Alba Iulia: „Hiperactivitatea la copii, sfaturi practice”
Atelier de parenting a Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba. Evenimentul are loc în data de 23 septembrie 2024.
Tema lunii septembrie a atelierului este „Hiperactivitatea la copii, sfaturi practice”.
„Coordonatorul atelierului este și de această dată psihoterapeutul Adina Drimbe, care ne-a transmis că a ales această temă deoarece energia defineşte copilăria multor copii”, au transmis organizatorii în cadrul unui comunicat de presă.
Reamintim faptul că în fiecare lună, atelierul 3.1 Bebe Biblioteca este organizat de Consiliul Județean Alba și de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba.
Fiecare atelier este însoțit de prezentarea unor cărți tematice, cărți ce stau la dispoziția celor interesați pentru studiul la sala de lectură sau pentru împrumut la domiciliu.
Prezentarea cărților este susținută de responsabila de proiect, bibliografa Ana-Maria Pienar.
Cauzele hipeactivității la copii.
Tulburarea de hiperactivitate și deficit de atenție (ADHD) este cea mai frecventă tulburare de neurodezvoltare aparută in copilărie.
Frecvent, boala este diagnosticată la copii în jurul vârstei de 6-7 ani și continuă adesea in timpul adolescenței si al maturității.
Copiii cu ADHD pot avea dificultate in menținerea atenției, în controlul comportamentelor impulsive (pot acționa fără să se gândească care va fi rezultatul) sau pot să fie excesiv de activi, potrivit.
Diagnosticul este pus de către un medic psihiatru care evaluează comportamentul copilului pe o perioadă mai lungă de timp în contexte variate de viață: acasă, la școală, cu prietenii, la locul de joacă, etc.
Tratamentul optim constă într-o combinație de medicamente și terapie comportamentală în care sunt implicate toate persoanele semnificative din viața copilului: părinții, bunicii, bonele și profesorii.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.