Connect with us

Eveniment

Atelier de restaurare a monumentelor din piatră, la Sebeș, în perioada 31 iulie – 8 august. Cum se fac înscrieri

Publicat

Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, prin Muzeul Municipal „Ioan Raica”, organizează în perioada 31 iulie – 8 august 2025, în grădina muzeului din Sebeș, cea de-a cincea ediție a workshop-ului „Restaurarea și conservarea bunurilor culturale confecționate din piatră”.

Evenimentul se va desfășura sub forma unui curs practice. Va avea ca principal obiectiv familiarizarea  participanților cu principiile, materialele și tehnicile de lucru specifice restaurării și conservării pietrei. Un material care, deși pare durabil, se dovedește a fi extrem de vulnerabil ca urmare a acțiunii factorilor de mediu și a activităților antropice.

Atelierul de lucru se adresează, în special, tinerilor, elevi de liceu și studenți, dar și altor categorii de vârstă, care doresc să se inițieze în tainele unei ocupații care are un rol important în eforturile depuse pentru prezervarea Patrimoniului Cultural Național.

Pe durata workshop-ului participanții vor beneficia de pregătire teoretică și practică, asigurate de specialiști și de experți în domeniu, care activează în instituțiile organizatoare și partenere, precum și în sectorul privat. Aceștia vor lua parte și la restaurarea și conservarea unor monumente litice din patrimoniul Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș.

Atelier de restaurare a monumentelor din piatră, la Sebeș. Înscrieri

”Îi invităm pe cei interesați să participe la acest workshop să se înscrie până în data de 18 iulie 2025, completând formularul de mai jos.

Datorită faptului că numărul de locuri disponibile este limitat, selecția participanților se va face de către organizatori”, transmit reprezentanții centrului cultural.

Formular de înscriere, AICI.

Atelierul este organizat în parteneriat cu Muzeul Național al Unirii Alba Iulia și cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.