Actualitate
Atelier de restaurare și conservare a monumentelor din piatră, la Sebeș. Se fac înscrieri până în 30 iunie
La Sebeș va fi organizată a parta ediție a workshop-ului „Restaurarea și conservarea bunurilor culturale confecționate din piatră”. Organizatorii dau detalii despre înscrieri.
Atelierul de lucru se va desfășura în perioada 1-9 august, în grădina muzeului din Sebeș. Înscrierile se fac până în 30 iunie.
Evenimentul se va desfășura sub forma unui curs practic. Va avea ca principal obiectiv familiarizarea participanților cu principiile, materialele și tehnicile de lucru specifice restaurării și conservării pietrei. Un material care, deși pare durabil, se dovedește a fi extrem de vulnerabil ca urmare a acțiunii factorilor de mediu și a activităților antropice.
Atelierul de lucru se adresează, în special, tinerilor, elevi de liceu și studenți, dar și altor categorii de vârstă, care doresc să se inițieze în tainele unei ocupații care are un rol important în eforturile depuse pentru prezervarea patrimoniului cultural național.
Participanții vor beneficia de pregătire teoretică și practică, asigurate de specialiști și de experți în domeniu, care activează în instituțiile organizatoare și partenere, precum și în sectorul privat. Vor lua parte și la restaurarea și conservarea unor monumente litice din patrimoniul Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș.
Cei interesați să participe la acest workshop să se înscrie până în data de 30 iunie 2024, completând formularul AICI.
Dat fiind faptul că numărul de locuri disponibile este limitat, selecția participanților se va face de către organizatori.
Evenimentul este organizat de Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, prin Muzeul Municipal „Ioan Raica”, în parteneriat cu Muzeul Național al Unirii Alba Iulia și cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News