Connect with us
Publicitate

Actualitate

Ateliere de lucru organizate de Centrul Europe Direct Regiunea Centru, la Sibiu. S-au prezentat oportunităţi de finanțare nerambursabilă pentru evenimente culturale

Publicat

adr centru În perioada 15-16 iunie, zile în care Sibiul abundă de cultură, peste 50 de reprezentanți ai autorităților publice locale, ONG-urilor din Craiova, Bistrița, Cluj Napoca, Hunedoara, Iași, Chișinău, dar și din județele Regiunii Centru, s-au reunit pentru a învăța concret cum se pot scrie proiecte bune, pentru obținerea unor finanțări nerambursabile în domeniul culturii și al activităților pentru cetățeni.

Aceste ateliere sunt o continuare a Conferinței organizate în 2014, unde s-au prezentat oportunitățile de finanțare nerambursabilă prin programele Europa Creativă – Cultura și Europa pentru Cetățeni, cu aceeași organizatori și echipă, și la care au participat peste 70 de persoane.

Cum se pot accesa fondurile nerambursabile pentru proiecte de cultură? Cum se pot scrie cereri de finanțare eligibile pentru a obține finanțare pentru organizarea unor evenimente pentru cetățeni? Acestea au fost întrebările la care s-a răspuns pe parcursul a două zile la Sibiu, în cadrul unor ateliere practice de lucru pe proiecte.

Dezbaterile organizate de către Centrul Europe Direct Regiunea Centru, din cadrul ADR Centru, au avut loc în 15-16 iunie, au fost susținute de reprezentanții Ministerului Culturii, cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu, parte a Bursei de Spectacole Sibiu.

„În urma necesității identificate anul trecut, de a se discuta mult mai practic despre proiectele ce se pot depune spre finanțare, dar și datorită disponibilității reprezentanților Ministerului Culturii, acest lucru a devenit posibil cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu.

Foto-5 Cu câte 25 de participanți pe atelierele practice de scriere proiecte, ca urmare a evenimentului reușit de anul trecut, o parte dintre cei prezenți în 2014 au revenit și în aceste zile, pentru a învăța și mai mult despre condițiile ce fac o cerere de finanțare să fie bine concepută, ca să aibă cât mai multe șanse la finanțare. Discuții practice pe proiecte, cum se alcătuiește un buget, cum se pot găsi parteneri de proiect, ce conține și cum se depune o cerere de finanțare, au fost detaliile analizate pe fiecare program de finanțare și idee de proiect descrisă de cei prezenți”, au transmis reprezentanţii ADR Centru.

„De-a lungul celor 22 de ani de existență, Festivalul și-a făcut din calitate o datorie de onoare. Concept și strategie în același timp, Excelența a dezvoltat bunul cel mai de preț pe care un festival și o comunitate îl pot crea: publicul. O creștere și o dezvoltare înțeleaptă, în acord cu viața – Growing Smart, i-a asigurat de-a lungul timpului și diseminarea teoretică, bază a cercetării, parteneriatelor și viziunii de ansamblu – Smart Growing. Viața, cu profunzimea și contrastele ei, a pus în acord festivalul cu tot ce înseamnă valoare, tradiție și inovație, experiment și perenitate. Mulțumesc tuturor celor care ne-au sprijinit ca acest festival să fie posibil. În numele întregii echipe a Festivalului, le dorim tuturor participanților și spectatorilor zece zile de grație”, a declarat Constantin Chiriac, președinte FITS.

Cifrele oficiale ale Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, al doilea ca și anvergură la nivel european, în acest an sunt fără precedent: peste 400 de evenimente indoor și outdoor, 21000 de bilete puse în vânzare, peste 2500 de artiști și invitați din 70 de țări, 67 de spaţii de joc, un public estimat la 65000 de spectatori în fiecare zi.

Atelierele tehnice propuse și organizate de către Europe Direct Regiunea Centru din cadrul ADR Centru, stau în aceste zile, alături de evenimentele susținute de cele mai importante companii internaționale de teatru, dans și circ, cu spectacole pentru gusturile cele mai diverse, pe ritmuri și sonorități provocatoare, oferite de artiști și companii de pe trei continente.

”Este al doilea an de colaborare cu Primăria Municipiului Sibiu în organizarea acestor evenimente, ce vizează finanțările nerambursabile în domeniul culturii și cele destinate cetățenilor. Mulțumim și reprezentanților Ministerului Culturii, dar și organizatorilor Festivalului Internațional de Teatru, pentru integrarea armonioasă și promovarea acestor ateliere în programului evenimentelor culturale. Suntem bucuroși de receptivitatea celor ce au participat la aceste ateliere și apreciem faptul că au venit oameni din toată țara, dar și din Chișinău, atât pentru a se bucura de cultură, cât și pentru a-și valorifica ideile creative. Astfel de evenimente ne recomandă acum și la nivelul țării, nu doar al Regiunii Centru, iar activitățile de azi vin în completarea celorlalte activități derulate de ADR Centru, prin care derulăm fonduri nerambursabile sau promovăm toate sursele de finanțare europene disponibile”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.

”Suntem bucuroși să sprijinim aceste evenimente. Considerăm că sunt o completare a programului, o îmbinare utilă a evenimentelor culturale cu posibilitățile de obținere de fonduri pentru alte proiecte viitoare și la nivelul altor autorități publice locale. Cultura are nevoie de finanțare, iar scrierea de proiecte bune este și dorința artiștilor. Aceste lucruri se reunesc acum și, pentru noi, timp de zece zile, oraşul Sibiu se transformă într-o scenă uriaşă cu artişti din toate colţurile lumii ce prezintă spectacole de teatru, dans, muzică, circ şi instalaţii, dar și expoziții, conferințe, lansări de carte sau filme”, a declarat Astrid Fodor, Primarul interimar al Municipiului Sibiu.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate