Blaj
Atelierul de practică de la Liceul Tehnologic „Timotei Cipariu” din Blaj va fi dotat cu materiale didactice noi. LISTA

Atelierul de practică de la Liceul Tehnologic „Timotei Cipariu” din Blaj urmează să fie dotat cu materiale didactice noi. Primăria Blaj a lansat vineri, 4 iulie, în platforma SEAP, o licitație pentru dotarea cu materiale didactice a atelierului de practică de la Liceul Tehnologic „Timotei Cipariu” din municipiu.
Valoarea produselor achiziționate este estimată la 319.551,54 de lei, fără TVA. Investiția este finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR.
Potrivit documentației, dotarea unității de învățământ va contribui la crearea unei experiențe de învățare personalizată, rezultatele elevilor fiind cel mai important indicativ al succesului, întrucat mediul fizic și instrumentele din dotarea atelierului de practică susțin performanțele elevilor și randamentul școlar al acestora.
Astfel, vor fi achiziționate:
- Pachet stație de lucru pentru instruire în transmisii mecanice – 1 buc.
- Kit transmisii mecanice cu lanțuri, curele și roți dințate nivel de bază – 1 buc.
- Kit transmisii mecanice cu lanțuri, curele și roți dințate – nivel avansat – 1 buc.
- Trusă instrumente de măsură – 1 buc.
- Set de aparate principii de bază ale tehnologiei de control al motoarelor – 2 buc.
- Stand instruire cu motor asincron trifazat – 1 buc.
- Sistem de sarcina pentru motor – 2 buc.
- Carcasă protecție – 2 buc.
- Set cabluri conexiuni – 2 buc.
- Modul de instruire cu convertizor de frecvență – 1 buc.
- Clampmetru digital – 1 buc.
- Tester pentru măsurarea rezistenței de izolație – 1 buc.
- Suport pentru fixare module prevăzut cu sursă de alimentare 400VAC – 1 buc.
- Set echipamente pentru studiul senzorilor – 1 buc.
- Placă profilată pentru fixarea senzorilor – 1 buc.
- Multimetru digital profesional – 1 buc.
- Multimetru analogic – 6 buc.
- Trusă scule electrician – 6 buc.
- Clește patent – 6 buc.
- Pistol de lipit – 6 buc.
- Sursă stabilizatoare de tensiune – 1 buc.
- Trusă scule de mână – 6 buc.
- Trusă lăcătușerie – 1 buc.
- Set dălți și dornuri – 6 buc.
- Menghină – 6 buc.
- Mașină de găurit de banc – 1 buc.
- Polizor de banc – 1 buc.
- Foarfecă de banc – 1 buc.
- Mașină de frezat – 1 buc.
- Strung de banc pentru metal – 1 buc.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News