O serie de înșelătorii, în numele supermarket-ului Profi au fost lansate în mediul on-line. Atacatorii încearcă să profite de perioada reducerilor și a promoțiilor de sezon și continuă să lanseze capcane online pentru utilizatorii creduli sau neatenți. 

Publicitate

Directoratul Național de Securitate Cibernetică - DNSC a explicat într-o postare pe Facebook, cum acționează cei care se ocupă de înșelătorii și la ce să fie atenți clienții. 

Cum să te ferești de înșelătorii

Mai jos aveți un exemplu de site care găzduiește o campanie promoțională falsă, care se folosește de imaginea Profi Romania, pentru a atrage potențialele victime să dea clic și să-ți ofere date sensibile, cu speranța de a primi un premiu, precizează reprezentații DNSC.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Evitați accesarea de link-uri din surse necunoscute sau dubioase!

Dacă deja ați făcut clic, verificați adresa site-ului vizitat, înainte de a face orice altă acțiune. De multe ori atacatorii se folosesc de instrumente de prescurtare a link-ului, pentru a nu se distinge adresa exactă.

Dacă site-ul are un domeniu ciudat (.xyz, .online, .info, etc.), diferit de cel oficial (.ro sau .com), atunci cel mai probabil este vorba despre un site care propagă atacuri de tip scam sau #phishing

Dacă o ofertă pare prea bună ca să fie adevărată, verificați existența acestei promoții pe canalele oficiale ale companiei respective.

Fiți atenți la corectitudinea gramaticală și de exprimare a textului în limba română!

Eventuale erori flagrante pot fi un indiciu că este vorba despre un posibil atac.

Publicitate

Evitați furnizarea de date personale, date financiare sau de autentificare, dacă vă sunt cerute explicit online, mai ales dacă vi se promite un câștig rapid dacă o faceți!

Raportați astfel de pagini care propagă concursuri, promoții false sau oportunități ireale de câștig către rețeaua socială în spațiul căreia s-a publicat acel post.

Mai multe raportări într-un timp scurt pot duce la suspendarea rapidă a paginii care propagă conținut malițios.

Nu oferiți datele de pe card

Dacă ați oferit date financiare sau date de card în urma accesării unor astfel de link-uri pe social media, vă recomandăm să luați imediat legătura cu banca pentru blocarea cardului și monitorizarea tranzacțiilor din cont!

Publicitate

Dacă ați suferit pagube materiale, va trebui să depuneți o plângere la Poliția Română. Totodată, notificați Directoratul la telefon 1911 sau pe mail la alerts[@]dnsc[.]ro.

Avertismentul făcut de Profi pe Facebook

”Va rugam sa fiti atenti! In ultima perioada au fost semnalate mai multe campanii false, postate in numele Profi, in mod ilegal. Va rugam frumos sa evitati accesarea acestora”, au scris reprezentații Profi pe Facebook.

De asemenea, postarea a fost însoțită și de o poză, în care apar mai multe plicuri, ce aparent ar fi destinate celor care au câștigat un premiu din partea magazinului.

Publicitate

Evident acest lucru este fals și reprezintă o înșelătorie.

sursă: Facebook Directoratul Național de Securitate Cibernetică - DNSC, Facebook Profi România

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News