Eveniment
Atenție, șoferi! Ceață DENSĂ pe Autostrada A1 Sebeș – Sibiu. Vizibilitate redusă în zona Apoldu
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe Autostrada A1 Sibiu – Sebeș în zona Apoldu de Jos, se circulă cu dificultate, din cauza ceții dense.
Potrivit sursei citate, vizibilitatea este redusă între kilometri 238-29, în zona localității Apoldu de Jos. Traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă densă, vizibilitatea fiind, pe alocuri, sub 50 de metri.
UPDATE: Sâmbătă dimineața traficul este îngreunat de ceață pe A1 Sibiu-Sebeș în zona localității Cunța, la intrare în județul Alba, A2 București-Constanța și A3 București-Ploiești. Vizibilitate redusă este și pe DN 1 și DN 7.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că ceața afectează vizibilitatea în trafic sub 200 de metri, pe alocuri chiar sub 50 de metri, pe autostrăzile A1 Sibiu-Deva (km. 238–mun. Sibiu, jud. Sibiu – km. 292 – loc. Cunța, jud.Alba), A2 București-Constanța (km. 90-loc. Vâlcelele, jud. Călărași – 126-loc.Borcea, jud.Călărași) și pe întreg tronsonul kilometric al A3 București-Ploiești.
Ceață este și pe DN 1 Ploiești – Brașov și DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu.
Recomandările polițiștilor în caz de ceață, pe autostradă
Conducătorii auto sunt sfătuiți să reducă viteza, să mărească distanţa în mers şi să folosească corespunzător luminile.
„Recomandăm reducerea vitezei, mărirea distanţei între vehicule, folosirea corespunzătoare a luminilor și evitarea opririi pe benzile de circulaţie şi pe banda de urgenţă”, transmite Centrul Infotrafic.
De asemenea, în ceea ce priveşte circulația pe autostrăzi, polițiștii reamintesc următoarele reguli:
– nu opriţi pe benzile de circulaţie şi pe banda de urgenţă;
– în cazul unei pene sau defecţiuni tehnice, porniţi luminile de avarie, echipaţi-vă cu vesta reflectorizantă, scoateţi pasagerii din autovehicul în afara părţii carosabile şi amplasaţi triunghiurile reflectorizante, unul după celălalt, la distanţe mai mari.
Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News