Administrația Națională de Meteorologie a emis marți două atenționări Cod Galben. Prima este de furtuni, pentru Alba, Cluj, Vrancea, Carpații Meridionali și Carpații Orientali. A doua atenționare este de caniculă, pentru sudul țării.

Publicitate

Atenționare Cod Galben: marți, 17 iunie, orele 12.00-21.00 - instabilitate atmosferică temporar accentuată

Local la munte, precum și în sud-vestul Transilvaniei și al Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii (rafale în general de 50-70 km/h) și grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15-25 l/mp și izolat de peste 30-40 l/mp.

Atenționare Cod Galben: marți, 17 iunie, orele 12.00 – 21.00 - temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

În Oltenia și în cea mai mare parte a Munteniei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată și va fi disconfort termic.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Indicele temperatură-umezeală (ITU) pe arii restrânse se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade.