Eveniment
Atenţionare COD GALBEN de FURTUNI şi ploi torenţiale în ALBA şi alte judeţe din ţară. Disconfort termic ridicat
Meteorologii au emis o nouă atenţionare Cod Galben de furtuni, ploi torenţiale vijelii şi grindină, pentru Alba şi alte judeţe din ţară, valabilă până luni seara. De asemenea, disconfortul termic va fi ridicat la orele amiezii.
COD GALBEN: luni, 17 iunie, orele 12.00-23.00
În intervalul vizat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40-60 l/mp.
Informare meteorologică: de luni, 17 iunie, ora 10.00 până miercuri, 19 iunie, ora 23.00
Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15-25 l/mp, iar pe arii restrânse 35-40 l/mp.
Îndeosebi luni, 17 iunie, pe arii relativ extinse în regiunile sudice, estice și local în cele centrale, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.
sursa: meteoromania.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News