Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis atenționare Cod Galben de inundații în Alba și alte județe din țară, valabilă până duminică, 9 august.

”Având în vedere situația hidrometeorologică actuală și prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare a precipitațiilor prognozate și propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri”, atenționează INHGA.

Publicitate

Atenționare Cod Galben: de sâmbătă, 8 august ora 12.00 până duminică, 9 august, ora 9.00

pe râurile din bazinele hidrografice:

  • Mureș – bazin amonte S.H. Glodeni și afluenții aferenţi sectorului aval S.H. Glodeni – amonte confluență cu râul Târnava (judeţele: Harghita, Mureş, Bistriţa Năsăud, Alba şi Cluj),
  • Târnava Mică – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Mureş şi Alba)
  • Târnava Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Mureş, Braşov, Sibiu şi Alba)
  • Mureş – afluenții aferenţi sectorului aval confluență cu râul Târnava – amonte S.H. Brănişca (judeţele: Alba, Sibiu şi Hunedoara)
  • Jiu – bazin amonte S.H. Sadu și afluenții aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Rovinari (judeţele: Hunedoara şi Gorj)
  • Gilort – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Gorj)
  • Olt – bazin amonte S.H. Micfalău și afluenții aferenţi sectorului aval S.H. Micfalău – amonte Ac. Ioneşti (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea şi Argeş)
  • Olteţ – bazin superior (judeţele: Gorj şi Vâlcea)
  • Argeș – bazin superior, Dâmbovița – bazin superior (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa)
  • Ialomița – bazin amonte S.H. Moroeni și afluenții aferenţi sectorului aval S.H. Moroeni – amonte S.H. Băleni, Cricovul Dulce (judeţele: Dâmboviţa şi Prahova)
  • Prahova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Prahova şi Ialomiţa)
  • Buzău – bazin amonte Ac. Siriu și afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Siriu – amonte S.H. Baniţa (judeţele: Brașov, Covasna, Buzău și Prahova).
Publicitate
Publicitate

Atenționarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele: Alba şi Braşov.