Connect with us
Advertisement

Actualitate

ISU Alba: Reprezentanţii instituţiei nu cer procese verbale de verificare a sobelor şi coşurilor de fum. Dacă vi se solicită aceste acte, anunţaţi Poliţia

Publicat

cos de fum casa Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Unirea” al judetului Alba atenţionează cetăţenii că instituţia nu solicită procese verbale de verificare a sobelor și coșurilor de fum de la sobar/coșar autorizat şi că nu fac controale la locuinţe, cu excepţia cazurilor în care sunt sesizaţi. Însă la nivel naţional au fost identificate persoane care se folosesc documente cu antet MAI/IGSU în fals şi în aceste situaţii trebuie anunţată Poliţia sau ISU.

„La nivel naţional au fost identificate persoane care, utilizând documente în fals, cu antetul Ministerului Afacerilor Interne/ Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, au solicitat proces – verbal de verificare a sobelor și coșurilor de fum de la sobar/ coșar autorizat, ocazie cu care se invocă o legislație inexistentă (O.U.G. nr. 41 din 07.02.2016), făcându-se și precizări privind unele sancțiuni.

Precizăm faptul că instituția noastră nu solicită un astfel de proces verbal, pe timpul executării controalelor preventive. Cadrele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Unirea” al judetului Alba nu efectuează controale și verificări la locuințele particulare ale cetățenilor, cu excepția situațiilor când există în curs de soluționare o petiție sau o sesizare. În aceste cazuri, pompierii poartă ținuta militară și trebuie să dețină asupra lor și să prezinte legitimația de control”, transmite ISU Alba.

Obligațiile legale privind curățarea coșurilor de fum sunt prevăzute de art. 85, alin. 3 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 163/2007 – pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, astfel: “Verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii”.

Cetățenii care au interacționat cu persoane care au pretins prestarea de servicii în numele ISU Alba/IGSU sau care au primit astfel de documente sunt rugați să sesizeze imediat în scris poliția sau ISU.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement