E.ON Energie România avertizează clienții asupra unei campanii de phishing. Potrivit companiei, persoane neautorizate folosesc în mod fraudulos numele și identitatea vizuală ale E.ON pentru a transmite e-mailuri false privind presupuse facturi neachitate.

Mesajele respective nu sunt transmise de E.ON Energie România și nu reprezintă comunicări oficiale ale companiei, transmite sursa citată.

Publicitate

E-mailuri false

În cadrul tentativei de fraudă, destinatarii primesc un mesaj cu subiectul „Factura neachitată”, prin care sunt informați despre existența unei presupuse restanțe și sunt îndemnați să efectueze rapid plata prin accesarea unui link. Mesajele pot imita foarte bine comunicările E.ON și pot utiliza inclusiv o adresă de expeditor care, la prima vedere, pare legitimă.

Publicitate

Linkul inclus în aceste mesaje nu direcționează însă către platformele oficiale E.ON, ci către un domeniu fraudulos, creat cu scopul de a obține date personale și/sau informații bancare ale utilizatorilor.

Publicitate

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a semnalat această campanie de phishing.

Recomandări pentru clienți

E.ON Energie România recomandă clienților:

  • să nu acceseze linkurile din mesajele suspecte;
  • să nu introducă date personale, parole sau informații bancare pe pagini accesate prin astfel de mesaje;
  • să nu efectueze plăți înainte de verificarea situației facturilor prin canalele oficiale E.ON;
  • să verifice cu atenție adresa expeditorului și adresa site-ului către care sunt direcționați;
  • să nu deschidă fișiere atașate provenite din mesaje a căror autenticitate nu poate fi verificată;
  • să șteargă mesajele suspecte din căsuța de e-mail.
Publicitate
AUMOVIO UAB Dual Articol 728x90 / 300x250

Simplul fapt că un mesaj conține sigla E.ON, elemente grafice ale companiei sau o adresă de expeditor care pare familiară nu garantează autenticitatea acestuia. Adresa afișată a expeditorului poate fi falsificată sau mascată.

Ce trebuie să facă persoanele care au accesat linkurile frauduloase

Persoanele care au accesat linkurile frauduloase sau au furnizat informații personale ori financiare sunt sfătuite să acționeze imediat:

  • să își schimbe parolele conturilor care ar putea fi afectate;
  • să contacteze banca emitentă a cardului și să solicite verificarea și, dacă este necesar, blocarea instrumentelor de plată;
  • să monitorizeze eventualele tranzacții neautorizate;
  • să sesizeze autoritățile competente în cazul în care constată utilizarea frauduloasă a datelor.
Publicitate

Pentru verificarea facturilor, plăților sau a situației contractuale, clienții sunt rugați să utilizeze exclusiv canalele oficiale E.ON Energie România ( E.ON Myline), accesate direct,pe care le găsiți pe eon.ro, și nu prin linkuri primite în mesaje suspecte.