Eveniment
Atenționare meteo de ninsori, polei, vânt puternic și frig până MARȚI. Cum va fi vremea în decembrie
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis atenționare de vreme rea valabilă de luni, 2 decembrie, ora 7.00 până marți, 3 decembrie, ora 10.00.
În intervalul menționat, aria precipitațiilor va cuprinde regiunile din vestul, nordul și centrul țării.
În Maramureș, Transilvania, nordul Crișanei și al Moldovei treptat vor predomina ninsorile și local, mai ales după orele amiezii, se va depune strat de zăpadă.
În Banat, în sudul Crișanei și în centrul și sudul Moldovei la început va ploua, apoi se vor semnala precipitații mixte.
În cursul nopții de luni spre marți (2/3 decembrie) și în dimineața zilei de marți, precipitații slabe sub formă de ploaie, lapoviță și trecător ninsoare se vor semnala și în regiunile sudice.
Local vor fi depuneri de polei.
La munte va ninge și se va depune strat de zăpadă, mai consistent în Carpații Occidentali și în nordul Orientalilor.
Vântul va sufla tare la munte, mai ales pe creste, unde rafalele vor depăși 70-80 km/h, viscolind temporar ninsoarea. Intensificări trecătoare ale vântului vor fi pe spații mai mici și în celelalte zone, cu viteze în general de 45-55 km/h.
În prima parte a săptămânii, vremea se va menține rece mai ales dimineața și noaptea, cu precădere în jumătatea de nord a teritoriului.
ANM a anunțat și prognoza meteo pentru luna decembrie.
Săptămâna 2-8 decembrie
Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice și nord-vestice, iar în regiunile estice va fi deficitar. În restul teritoriului cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
În județul Alba, vremea se răcește foarte mult în primele zile ale intervalului. În perioada 7-8 decembrie, temperaturile cresc până la valori maxime de 8-9 grade. Vor fi câteva zile cu ninsori la munte și ploi la altitudini mai joase.
Săptămâna 9-15 decembrie
Temperatura aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, în toate regiunile.
Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi excedentare în regiunile intracarpatice, dar mai ales în nordul extrem al țării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale ale perioadei.
În județul Alba, temperaturile maxime vor fi de 7-8 grade Celsius. Vor mai fi câteva zile cu ploi și ninsori la munte.
Săptămâna 16-22 decembrie
Temperaturile medii se vor situa peste cele specifice acestei perioade, pe întreg teritoriul României.
Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări.
În județul Alba, maximele vor urca doar până la 1-2 grade Celsius și va fi frig noaptea. Va ninge și la Alba Iulia.
Săptămâna 23-30 decembrie
Mediile valorilor termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, în toate regiunile.
Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână, în toată țara.
În județul Alba, temperaturile maxime vor fi de 6-8 grade Celsius, cu câteva ore de ninsoare.
sursa: meteoromania.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News