Atenționări Cod Galben de caniculă în Alba și alte zone din țară, Cod portocaliu în șapte județe. Unde vor fi furtuni
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis avertizări Cod Galben și Cod Portocaliu de caniculă, valabile până miercuri dimineața, 12 august. În câmpia de vest vor fi până la 39 de grade, iar în Alba 37 de grade Celsius. Noaptea va fi tropicală.
Miercuri este atenționare de vânt puternic în șase județe din sud-estul țării și atenționare de furtuni, vijelii, grindină în Carpații Meridionali, munții Făgăraș.
Atenționare Cod Galben: de marți, 11 august, ora 10.00 până miercuri, 12 august, ora 10.00
Temperaturi deosebit de ridicate, local caniculă, disconfort termic ridicat, noapte tropicală
Marți (11 august), în Oltenia, Muntenia, sudul și local în centrul Moldovei și în cea mai mare parte a Transilvaniei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate, local va fi caniculă, disconfortul termic va fi în creștere, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) pe arii restrânse va atinge pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, cu cele mai mari valori în sud-vestul Olteniei.
Pe arii restrânse noaptea va fi tropicală cu minime de 18-20 de grade.
Avertizare Cod Portocaliu: de marți, 11 august, ora 10.00 până miercuri, 12 august, ora 10.00
Caniculă, disconfort termic accentuat și noapte tropicală
În județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj și Maramureș, canicula se va intensifica, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime se vor încadra între 35 și 38 de grade, cu cele mai mari valori în Câmpia de Vest, unde izolat se vor atinge 39 de grade.
Local, în special în zonele deluroase, noaptea va fi tropicală cu minime de 19-21 de grade.
Atenționare Cod Galben: de miercuri, 12 august, ora 10.00 până joi, 13 august, ora 10.00
Temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic ridicat, noapte tropicală
Miercuri (12 august), în județele Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman și Giurgiu temperaturile vor fi deosebit de ridicate, va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 și 38 de grade, cu cele mai mari valori în sudul Olteniei. Pe arii restrânse noaptea va fi tropicală, cu minime în jurul a 20 de grade.
Indice temperatură-umezeală (ITU) în jurul pragului critic de 80 de unități va fi local și în restul Olteniei, al Munteniei și în Dobrogea.
Atenționare Cod Galben: miercuri, 12 august, orele 5.00 –16.00
Intensificări ale vântului
În intervalul menționat, în sudul Moldovei și în estul Munteniei, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50-70 km/h.
Intensificări ale vântului cu viteze de 40-45 km/h vor fi și în Banat, Crișana, Dobrogea și restul Munteniei și al Moldovei.
Atenționare Cod Galben: miercuri, 12 august, orele 12.00–21.00
Instabilitate atmosferică, averse torențiale însemnate cantitativ
În intervalul menționat, în zona de munte a județelor Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Sibiu și Brașov vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.
Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50-70 km/h) și izolat grindină de mici dimensiuni (1-2 cm).
În intervale scurte de timp (1-3 ore) și prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15-25 l/mp și izolat de peste 30-40 l/mp.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)