Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis atenționări Cod Galben de furtuni valabile pentru Alba și alte zone din țară, până joi. Vor fi ploi torențiale, vijelii, grindină.

COD GALBEN: de miercuri, 22 mai, ora 10.00 până joi, 23 mai, ora 10.00

- instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități însemnate de apă

În Banat, Oltenia, Maramureș, vestul Transilvaniei și al Munteniei, precum și în zona Carpaților Occidentali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Publicitate

Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25-30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.

Manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi și în celelalte regiuni, dar pe arii restrânse

COD GALBEN: de marți, 21 mai, ora 16.00 până miercuri, 22 mai, ora 10.00 - instabilitate atmosferică temporar accentuată

Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei și sudul Crișanei.

Se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50-70 km/h), averse torențiale, frecvente descărcări electrice și izolat căderi de grindină.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.