Atenționări meteo de ploi, furtuni și vânt puternic până sâmbătă, 18 aprilie. Zone vizate și cum va fi vremea în Alba
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis atenționări Cod Galben de ploi abundente și furtuni pentru 10 județe, vineri. Pentru ziua de sâmbătă, sunt atenționări de vânt puternic în 15 județe din estul țării.
În Alba sunt anunțate perioade cu ploaie în prima parte a zilei de vineri, 17 aprilie, în majoritatea localităților din județ. Temperaturile maxime vor varia între 18 și 19 grade. Sâmbătă și duminică, se mai înseninează. Vezi AICI vremea de weekend în Alba.
Informare meteo: de vineri, 17 aprilie, ora 10.00 până sâmbătă, 18 aprilie, ora 20.00
instabilitate atmosferică temporar accentuată, intensificări ale vântului
În intervalul menționat, în centrul, sudul și estul teritoriului, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată. Vor fi perioade cu averse, însoțite pe arii restrânse de descărcări electrice.
Ploile vor avea și caracter torențial, astfel în intervale scurte de timp, local se vor acumula cantități de apă de 15-20 l/mp și pe arii restrânse de peste 25 l/mp. Izolat în regiunile sudice va cădea grindină.
Temporar vântul va avea intensificări, pe parcursul zilei de vineri (17 aprilie), în regiunile vestice, dar și în restul teritoriului, îndeosebi în timpul ploilor.
Sâmbătă (18 aprilie) intensificări ale vântului vor fi în est, sud-est, la munte și local în rest.
Vor fi viteze în general de 45-55 km/h, iar în zona montană înaltă rafalele vor fi de 60-80 km/h.
Atenționare Cod Galben: vineri, 17 aprilie, orele 12.00-21.00
instabilitate atmosferică temporar accentuată
În județele Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Brașov și Covasna vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de 50-55 km/h) și izolat vijelii și grindină.
În intervale scurte de timp (1-3 ore) cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat de peste 35 l/mp.
Atenționare Cod Galben: sâmbătă, 18 aprilie, orele 9.00-20.00
intensificări ale vântului
Pe parcursul zilei de sâmbătă, în cea mai mare parte a Moldovei, în Dobrogea și estul Munteniei, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50-65 km/h.

În zona Carpaților de Curbură, rafalele vor fi de 70-80 km/h.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)