Doi adolescenţi din Alba Iulia au fost prinşi de jandarmi, joi şi vor ajunge în atenţia Poliţiei după ce mama lor a sunat la 112. Femeia a relatat că băieţii ei şi prieteni de-ai lor i-au sustras mai multe bunuri din locuinţă, ca să le vândă. Unul dintre fii a motivat că nu primea destui bani de buzunar.

Publicitate

Joi, în jurul orei 13.00, în un urma unui apel la 112, un echipaj de jandarmerie a intervenit pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Alba Iulia. O femeie a solicitat ajutor deoarece un posibil prieten al copiilor săi i-a sustras din curte o ţeava metalică în lungime de aproximativ 4 metri, obiect care a fost ulterior recuperat de concubinul acesteia. Totodată, aceasta a relatat că nu este prima dată când băieţii săi, în vârstă de 15, respectiv 17 ani, personal sau prin interpuşi, îi sustrag bunuri din locuinţă, pe care, ulterior, le valorifică în interes propriu. Principalul suspect de furt a fost identificat ca fiind un minor în vârstă de 17 ani, domiciliat în Alba Iulia.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În timp ce jandarmii se aflau la locuinţa femeii, unul dintre fiii acesteia s-a întors acasă şi cerându-i-se o explicaţie pentru sustragerile repetate, a motivat că a optat pentru această metodă deoarece nu primeşte destui bani de buzunar. Din verificări a mai reieşit şi faptul că femeia se simte ameninţată de fiii săi precum şi de celelalte persoane din anturajul acestora.

Existând suspiciunea rezonabilă a săvârşirii infracţiunilor de furt şi ameninţare, în cauză a fost întocmit un proces verbal despre împrejurările constatate, urmând ca documentul să fie înaintat Poliţiei Municipiului Alba Iulia, ca act de sesizare.

Publicitate