Trei tineri, doi dintre ei minori, din comuna Bucerdea Grânoasă, au fost prinşi în flagrant, în timp ce furau motorină dintr-un camion parcat, la Aiud. S-au ales cu dosar penal.

Potrivit IPJ Alba, miercuri, în jurul orei 23.50, Politia Municipiului Aiud a fost sesizată prin 112 de către un cetăţean din municipiu, cu privire la faptul că a observat trei persoane care furau motorină din rezervorul unui camion parcat pe strada Gării din municipiu.

Publicitate

În zona respectivă s-a deplasat patrula de siguranţă publică precum şi o patrulă de jandarmi, care i-au depistat pe trei tineri, de 15, 17 şi 25 de ani, toţi din comuna Bucerdea Grânoasă, în timp ce sustrăgeau motorină. Asupra lor a fost găsită cantitatea de 30 de litri de motorină, pe care reușiseră să o scoată din rezervorul camionului.

Prejudiciul a fost recuperat şi restituit păgubitului, iar faţă de cei trei tineri, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Publicitate

foto: arhivă