tigari de contrabanda Doi bărbaţi din Alba Iulia au fost reţinuţi de polişţi, fiind cercetaţi pentru furt calificat, după ce au sustras din două magazine din oraş peste o mie de pachete de ţigări. Prejudiciul a fost estimate la valoarea de 15.000 de lei. Cei doi urmează să fie prezentaţi Parchetului pentru dispunerea măsurilor legale.

Publicitate

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia au documentat activitatea infracțională a lui B.D.M., de 38 de ani şi a lui A.S.N., de 21 de ani, ambii din Alba Iulia, care sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat, transmite IPJ Alba.

În noaptea de 13/14 august 2014, au pătruns prin efracţie în două magazine situate pe strada Gheorghe Şincai din Alba Iulia şi au sustras, în total, 1.059 de pachete cu ţigări, prejudiciul reclamat de păgubiţi fiind de 15.000 de lei.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Joi, B.D.M. şi A.S.N. au fost reţinuţi, pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, cu propunere de arestare preventivă.

foto: arhivă