Au furat ţeavă din fibră de sticlă de 2000 de euro. Trei bărbați din Şugag, cu dosar penal, după ce au fost prinşi de poliţişti, pe Valea Mirajului
În data de 9 octombrie, ora 21.30, poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că din punctul de lucru din Cugir al unei societăţi comerciale, mai multe persoane au sustras o țeavă din fibră de sticlă, cu lungimea de 12 metri și diametrul de un metru, a cărei valoare a fost estimată de reclamant la 2.000 de euro.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că persoanele bănuite de comiterea furtului se îndreaptă spre localitatea Şugag, astfel că poliţiştii Secţiei 7 Poliție Rurală Sebeș împreună cu poliţiştii Postului de Poliție Șugag s-au deplasat pe Valea Mirajului, iar în apropierea Cabanei „Curmături” i-au identificat pe C.N. de 36 de ani, C.I. de 60 de ani şi S.P.P. de 50 de ani, toţi din comuna Şugag, asupra cărora a fost găsită ţeava din fibră de sticlă ce era secţionată în două bucăţi şi despre care cei trei au recunoscut că au sustras-o de la firma din Cugir.
Ţeava a fost restituită societăţii comerciale păgubite, iar faţă de cei trei bărbaţi cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (0)