Au început înscrierile la creșă și grădiniță 2026: Calendar complet și documente necesare
Au început înscrierile la creșă și grădiniță 2026. Luni, 25 mai, au început înscrierile la creșă și grădiniță 2026, după finalizarea etapei de reînscrieri.
În grupele de nivel antepreșcolar (creșă) pot fi înscriși copiii cu vârste de la 3 luni la 3 ani, în limita numărului de locuri disponibil după perioada de reînscriere.
De asemenea, în grupele de nivel preșcolar (grădiniță) pot fi înscriși copiii cu vârste între 3 și 6 ani, în limita locurilor disponibile după perioada de reînscrieri, potrivit Ministerului Educației.
Condiții de înscriere
În cererile-tip de înscriere părinții pot trece trei opțiuni, în ordinea preferințelor. Cererea se depune la unitatea de învățământ aleasă ca primă opțiune.
Grupa mare și grupa mijlocie fac parte din învățământul obligatoriu. Astfel, numărul de locuri acordate prin cifra de școlarizare asigură, în primul rând, cuprinderea tuturor copiilor de 4 ani în grupa mijlocie și a tuturor copiilor de 5 ani în grupa mare din învățământul preșcolar.
Ordinea înscrierii/numărul de înregistrare al cererii de înscriere nu constituie un criteriu. Înscrierea nu se face pe principiul „primul venit, primul servit”, ci pe baza criteriilor generale și specifice descrise în metodologie, transmite ministerul.
Părintele/reprezentantul legal al copilului poate opta pentru înscrierea în orice unitate de învățământ cu personalitate juridică, cu grupe de nivel antepreșcolar respectiv preșcolar, dacă aceasta are locuri libere rămase după etapa de reînscrieri.
Unitatea de învățământ aleasă de părinte/reprezentantul legal al copilului poate fi o unitate de învățământ cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar din apropierea domiciliului/reședinței sau din apropierea locului de muncă.
Calendar
Etapa I de înscrieri: 25 mai - 18 iunie 2026
Înscriere în baza celor trei opțiuni exprimate, în limita locurilor disponibile după etapa de reînscrieri:
- Colectare cereri: 25 - 29 mai 2026
- Procesare cereri Faza I, prima opțiune): 2 – 8 iunie 2026
- Procesare cereri Faza a II-a, a doua opțiune: 9 - 12 iunie 2026
- Procesare cereri Faza a III-a, a treia opțiune: 15 - 17 iunie 2026
Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere rămase după prima etapă de înscrieri: 18 iunie 2026.
Etapa a II-a de înscrieri: 22 iunie - 9 iulie 2026
Înscrierea copiilor pe locurile libere rămase în urma primei etape, pe baza celor trei opțiuni exprimate în noile cereri de înscriere:
- Colectare cereri: 22 - 26 iunie 2026
- Procesare cereri Faza I, prima opțiune: 29 iunie - 1 iulie 2026
- Procesare cereri Faza a II-a, a doua opțiune: 2 - 6 iulie 2026
- Procesare cereri Faza a III-a, a treia opțiune: 7 - 8 iulie 2026
Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere rămase după a doua etapă de înscrieri: 9 iulie 2026
Etapa de ajustări se va desfășura în perioada 17 - 27 august 2026.
În această etapă, copiii care nu au fost înscriși în primele două etape pot fi înscriși pe locurile rămase libere, în baza solicitărilor depuse de părinți la IȘJ. Mai multe detalii AICI.
Au început înscrierile la creșă și gădiniță 2026. Documente necesare
- cerere-tip: pe această cerere, părintele/reprezentantul legal al copilului va trece trei opțiuni (trei unități de învățământ) pe care acesta le are în vedere pentru copil
- copie de pe certificatul de naștere al copilului
- copie de pe actele de identitate ale părinților/reprezentantului legal
- adeverință de angajat pentru fiecare dintre părinți/reprezentantul legal sau adeverință privind perioada concediului de creștere și îngrijire copil, pentru tipul de program prelungit, respectiv pentru înscrierea în învățământul antepreșcolar
- alte documente doveditoare care fac obiectul criteriilor generale sau specifice de înscriere și care sunt analizate în timpul procesului de înscriere.
- (după caz) În situația transmiterii prin e-mail sau prin poștă a cererii-tip, părintele va transmite unității de învățământ o declarație pe propria răspundere cu privire la veridicitatea informațiilor completate în cerere.
- (dacă este cazul) dovada modului în care se exercită autoritatea părintească în cazul părinților divorțați și informații privind părintele la care a fost stabilită locuința minorului.
Completarea dosarului de înscriere la începutul anului școlar
La dosarul de înscriere se adaugă, la începutul anului școlar, următoarele documente:
- adeverință de la medicul de familie în care se menționează că respectivul copil este sănătos clinic; adeverința este necesară în prima zi de prezentare a copilului în unitatea de învățământ
- avizul epidemiologic/dovada de vaccinare întocmit(ă) conform prevederilor elaborate de Ministerul Sănătății, cu privire la intrarea copilului în colectivitate, eliberat de medicul de familie al copilului cu maximum 5 zile înainte de a începe frecventarea unității.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (0)