Connect with us

Eveniment

Au început lucrările la viitorul Spital Pediatric Monobloc de la Cluj: Va deservi 50.000 de copii pe an, inclusiv din Alba

Publicat

Au început lucrările la viitorul Spital Pediatric Monobloc de la Cluj. Președintele Consiliului Județean a marcat vineri începerea lucrărilor de edificare a celui mai modern spital pediatric din România, care va deservi inclusiv județul Alba.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a susținut vineri, 28 martie a.c., conferința de presă prilejuită de debutul lucrărilor de construire a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii, o structură nouă, în sistem monobloc.

La eveniment au participat vicepreședinții instituției, precum și reprezentanții constructorului.

????????????????????????????????????

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj:

„Au fost ani mulți de muncă, de luptă, de speranțe, pentru a se ajunge aici. Spitalul Pediatric Monobloc nu este doar un proiect al Clujului. Reprezintă un moment de cotitură pentru sistemul medical clujean, dar și național.

Este un spital modern pentru sănătatea copiilor Clujului! Vorbim despre un spital unic în România și unul dintre cele mai importante din această parte a Europei.”

Lucrările de construcție vor fi executate de câștigătorul procedurii de licitație organizate în acest scop, respectiv asocierea BOG’ART – CCN ALTYAPI YATIRIMLARI VE İNŞAAT ANONIM ŞIKRETI – UTI CONSTRUCTION AND FACILITY MANAGEMENT – DACORUM GRUP – D.Z. MEDICALE – TERRATEST GEOTEHNIC S.A.,  prin lider al asocierii BOG’ART S.R.L, valoarea contractului fiind de 970.011.238,95 lei, fără TVA.

Primul spital pediatric în sistem integrat construit de la zero, după Revoluție, de către o autoritate publică din România, va fi edificat în cartierul clujean Borhanci și va deservi cca. 50.000 de copii/an, din întreaga țară.

Unitatea cu profil regional, care va constitui și un model de bună practică în domeniul infrastructurii medicale mari, va fi un centru de excelență clinică și științifică, la cele mai înalte standarde europene, urmând să ofere un spectru larg și complex de servicii medicale destinate micilor pacienți.

De importanță vitală pentru Cluj și pentru întreaga Transilvanie, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, o structură nouă, în sistem monobloc, va avea un regim de înălțime propus de S+P+5E+Etaj tehnic și va dispune de 506 paturi pentru spitalizare continuă, 51 de paturi pentru spitalizarea de zi și 30 de paturi aferente serviciului ATI.

Vor fi 8 săli de operație, 18 secții printre care o secție îngrijiri cronice și paliative, ATI, compartiment arși etc.

Durata contractului de execuție este de 48 de luni.

Au început lucrările la viitorul Spital Pediatric. Distribuția funcțiunilor

Subsol -1: Parcare subterană – 621 LOCURI AUTOMOBILE și 376 LOCURI BICICLETE, Adăpost ALA, Radioterapie, Spații tehnice

Parter: Lobby principal, UPU, Imagistica, Bloc Alimentar, Depozite, Vestiare personal, Depozite deșeuri, Anatomie Patologică, Cercetare și educație/ studii clinice, Recuperare-Medicină fizică și balneologie copii, Unitate administrativă, Ambulatoriu Integrat;

Etaj 1: Unitate de transfuzie sanguină, Bloc operator, Biberonerie, Laborator analize medicale, Îngrijiri paliative, Neonatologie, Compartiment Arși, A.T.I, Nefrologie copii, Spitalizare de zi;

Etaj 2: Spații tehnice, Sterilizare, Grădina suspendată + Cafenea;

Etaj 3: ORL copii, Chirurgie pediatrică, Hematologie-oncologie copii;

Etaj 4: Genetică medicală, Gastroenterologie copii, Pneumologie copii, Boli infecțioase copii, Neurologie pediatrică;

Etaj 5: Cardiologie copii, Pediatrie (1, 2, 3, 4);

Etaj Tehnic: Spații tehnice, Acces Heliport;

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement