saci struguri Trei bărbaţi din Bucerdea Grânoasă au încercat să fure roadele muncii altora. Aceştia au fost prinşi de poliţiştii din Blaj în timp ce furau struguri dintr-o fermă din municipiu, ce aparţine unei societăţi viticole din Jidvei. Au reuşit să culeagă peste 100 de kg de „recoltă”, care a fost restituită reprezentanţilor societăţii păgubite.

Publicitate

Cin se trezeşte de dimineaţa, e posibil să nu ajungă departe. Este vorba despre trei bărbaţi din Bucerdea Grânoasă, care au decis ca în această toamnă să culeagă roadele muncii de la o fermă din din Blaj. Luni dimineaţa, la ora 5.20, poliţiştii de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Blaj i-au prins în flagrant pe cei trei, în timp ce furau struguri din ferma ce aparţine unei societăţi viticole din Jidvei.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Până la intervenţia poliţiştilor, cei trei bărbaţi au reuşit să culeagă 105 kilograme de struguri, cantitate ce a fost recuperată de poliţişti şi restituită reprezentanţilor societăţii păgubite.

Faţă de cei trei bărbaţi, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.