Connect with us
Advertisement

Actualitate

Au pus în pericol siguranţa circulaţiei în Alba. Trei bărbaţi şi o femeie, cu dosare penale, de sărbători

etilotest

Publicat

Au condus sub influenţa alcoolului sau fără permis şi au pus în pericol siguranţa circulaţiei. O tânără de 23 de ani şi trei bărbaţi din Alba s-au ales cu dosare penale, de sărbători, după ce au fost opriţi în trafic, de către poliţiştii din Alba.

Potrivit IPJ Alba, în 26 decembrie, în jurul orei 21.40, poliţiştii Secției 6 Poliție Rurală Jidvei, în timp ce acţionau pe raza comunei Cetatea de Baltă, au depistat o tânără de 23 de ani din comuna Cetatea de Baltă, în timp conducea un moped fără a deţine permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule. Faţă de tânără, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere fără permis.

În 24 decembrie, în jurul orei 23.10, poliţiştii rutieri din municipiul Alba Iulia, în timp ce acţionau pe strada Viilor, l-au depistat pe un bărbat de 31 de ani, din comuna Doştat, în timp conducea un autoturism fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i s-a solicitat să fie de acord cu conducerea la spital şi recoltarea mostrelor de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, însă acesta a refuzat. Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunii de „refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

Tot luni, în jurul orei 11.00, poliţiştii Secției 7 Poliție Rurală Sebeş, în timp ce acţionau pe raza comunei Săsciori, l-au depistat pe un bărbat de 44 de ani, din comuna Săsciori, judeţul Alba, în timp conducea un autoturism fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,95  mg/l alcool pur în aerul expirat. Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 00.15, poliţiştii din Aiud, în timp ce acţionau pe strada Gheorghe Asachi din localitatea Gârbova de Jos, au oprit pentru control un ATV ce era condus de un tânăr de 30 de ani, din Aiud. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement