Actualitate
Au pus în pericol siguranța circulației rutiere. Șoferi din Alba, cu dosare penale pentru alcool la volan
Mai mulți șoferi din Alba s-au ales cu dosare penale în weekend, pentru infracțiuni rutiere. Sunt cercetați pentru conducere sub influența alcoolului.
Potrivit IPJ Alba, duminică, 14 februarie, în jurul orei 19.00, polițiștii din Ocna Mureș l-au depistat pe un bărbat de 34 de ani, din Ocna Mureș, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Crângului din oraș, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Tot duminică, în jurul orei 21.50, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj l-au depistat pe un bărbat de 66 de ani, din Blaj, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Simion Bărnuțiu din municipiul Blaj, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 3.00, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Jidvei l-au depistat pe un tânăr de 22 de ani, din comuna Cricău, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Dealului din comuna Șona, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de cei trei, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News