Primăria Alba Iulia a furnizat informaţii noi privind probleme administrative semnalate de cititorii Alba24 la "Audienţe Online". Sunt oferite răspunsuri privind lucrări de amenajare a trotuarelor pe strada Gheorghe Doja, tăierea unor copaci pe strada Octavian Goga, asfaltări pe strada Cedrului şi tulburarea liniştii publice în zona rondoului de lângă Cinema "Dacia".

Publicitate

Întrebare de la: Marioara Popescu; Subiect: Reparaţii trotuare

„De ce pe strada Gheorghe Doja de la intersecţia cu Mărăşeşti şi până la ieşire în Tudor Vladimirescu, pe partea nr. pare, trotuarele au rămas cele vechi şi peticite, deşi pe cealaltă parte lucrările au fost finalizate încă de anul trecut? Este normal să se repare doar jumătate de stradă?”

Răspuns: „Lucrările de modernizare a străzii Gheorghe Doja au respectat proiectul de execuţie. Menţionăm că pentru restul lucrărilor sesizate de dumneavoastră se vor aloca fonduri din bugetul local.”

Publicitate

 

Întrebare de la: Dorina Borcau; Subiect: Zona verde pe str. Octavian Goga

„La lucrările din interiorul Cetăţii, nu m-au deranjat tăierile de copaci de pe str. Mihai Viteazu, pentru că s-au plantat mulţi alţi copaci. Am văzut, acum 5 zile, că str. Octavian Goga (tot din Cetate) e aproape gata.Am fost neplăcut surprinsă de faptul că au mai rămas <în picioare> numai 3 copaci!!!! Pe strada aceea veţi planta alţi copaci, în locul celor tăiaţi (aşa cum ar fi normal)?”

Răspuns: „Pe strada Octavian Goga au fost tăiaţi 2 copaci uscaţi, iar unul a fost afectat de furtună”.

Publicitate

 

Întrebare de la: Vasile; Subiect: Strada Cedrului

„Lucrările pentru rețeaua de canalizare pe strada Cedrului par a fi terminate de ceva vreme. Când se va trece la asfaltare? Pânã la asfaltare nu se poate trimite un buldo-excavator sã niveleze puțin drumul?”

Răspuns: „În 16 august anul curent, va avea loc licitaţia, urmând să se încheie un contract în vederea reabilitării drumului.”

 

Întrebare de la: Bogdan Mihaela; Subiect: dreptul la linişte

„Locuiesc în blocul cu 4 etaje de deasupra cinematografului Dacia (Cetate). În fiecare noapte, pe la ora 24.00-2.00, nu avem parte de linişte, din cauza maşinilor care fac un adevărat raliu la rondou. Mai mult de atât, nu am văzut vreodată să mai stea aşa, din când în când, câte un echipaj de poliţie prin zonă, să patruleze. Într-un cuvânt, este revoltător ce pot să facă oamenii aceia, si noi să nu putem face nimic.”

Publicitate

Răspuns: „Efectivele Poliţiei Locale acoperă zona la care faceţi referire doar până la ora 22.00. După această oră, intervin efectivele Poliţiei Municipiului Alba Iulia.”