Connect with us
Advertisement

Administrație

AUDIENŢE ONLINE: Despre iluminat public în Miceşti şi pe Bd. Revoluţiei, Consiliul Cetăţenesc şi funcţionarea semafoarelor în mai multe intersecţii

Publicat

Reprezentanţii Primăriei Alba Iulia au transmis răspunsuri la întrebările adresate de cititorii Alba 24 la secţiunea „Audienţe Online„, privind noi probleme administrative. Sunt oferite precizări referitoare la iluminatul public în zona Miceşti şi pe Bulevardul Republicii din Alba Iulia, la constituirea Consiliului Cetăţenesc şi funcţionarea semafoarelor la intersecţiile de la stadion, gară şi Bulevardul 1 Decembrie.

 

Întrebare de la: Dorinel Popa. Subiect: Înscrieri

„Se fac înscrieri şi online pentru Consiliul Cetăţenesc A.I. sau ceva detalii (locaţie, email etc)? Mă interesează personal. Este ceva nou?”

Răspuns: „Formularele de înscriere în Consiliul Cetăţenesc se vor expedia prin poştă, însă nu înainte ca procedura să fie avizată în Consiliul Local.”

 

Întrebare de la: Haplea. Subiect: Iluminat public

„În apropiere de intrarea în Miceşti dinspre Alba Iulia, pe partea dreaptă, nu funcţionează mai multe becuri de pe stâlpii de iluminat”

Răspuns: „Iluminatul public în zona Alba Iulia – Miceşti – str. Calea Moţilor este asigurat pentru circulaţia pe 4 benzi de circulaţie (2 dus, 2 întors). În termen de 10 zile se vor remedia defecţiunile constatate.”

 

Întrebare de la: Ovidiu. Subiect: Iluminat public

„Acum, ca să adjudecat contractul legat de iluminatul public, cât mai durează până la remedierea problemelor legate de iluminat de pe Bulevardul Revoluţiei şi nu numai acea zonă?”

Răspuns: „Mai durează 10 zile până la remedierea problemelor legate de iluminat.”

 

Întrebare de la: Alex Dănilă. Subiect: problema semafoarelor

„1. Nu ştiu dacă aţi observat, dar, la intersecţiile semaforizate de la stadion şi de la gară, câte un semafor pentru pietoni a fost luat/furat… cu tot cu stâlp, acum mai bine de-o săptămână!

2. Nu se poate face ceva cu semafoarele de pe Bulevardul 1 Decembrie, să fie sincronizate, ca să nu stai la coadă la fiecare dintre ele?”

Răspuns:

„1. Semafoarele de la gară şi stadion au fost avariate în urma unor accidente cu victime. Nici până astăzi, 5.11.2012, nu ne-au fost comunicaţi vinovaţii de către organele în drept.

2. Remedierea inconvenientului se va realiza de îndată ce ne vor parveni echipamentele necesare. Instalaţiile de dirijare a traficului rutier funcţionează în regim normal pentru a nu bloca intersecţiile.”

 

Întrebare de la: Mihai Claudiu. Subiect: Cetatea Alba Carolina

„De ce merge sistemul de irigare a gazonului din cetate când afară plouă? Sper că va fi oprit când începe îngheţul. Dar de repararea diuzelor care udă trotuarul (turiştii) şi nu gazonul, se va ocupa cineva?”

Răspuns: „Sistemul de irigare a spaţiilor verzi este în regim de verificare şi punere în siguranţă pe timpul iernii. Probabil s-au făcut probe înainte de închidere a sistemului.”

 

Întrebare de la: Panduru Nicolae. Subiect: diverse

„Această chestiune cu primirea răspunsului în 48 de ore, bănuiesc că este o glumă, la toate întrebările puse de subsemnatul primăriei în ultimele 3 luni am primit răspunsuri în 48 de zile nu de ore, iar răspunsul a fost o filozofie pe textul legislaţiei şi nimic concret.”

Răspuns: „Cele mai multe răspunsuri necesită documentare, care nu se poate realiza în 48 de ore. Înainte de a le publica, aşteptăm să strângem un număr mai mare de răspunsuri. Atunci când este posibil, răspunsurile apar în 48 de ore.”

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. mihai

    luni, 05.11.2012 at 19:32

    buna initiativa cu aceasta audienta online . asa de mai rezolca unele probleme din orasul acesta . cat de mici ar fie ele 🙂

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement