Administrație
AUDIENŢE ONLINE: Despre lucrările de modernizare a carosabilului din Miceşti, canalizare în Oarda de Jos şi toalete publice în Cetate
Răspunsurile transmise de Primăria Alba Iulia, la începutul acestei săptămâni, pentru cititorii Alba24 care au adresat întrebări prin „Audienţe Online” vizează mai multe lucrări edilitare. Au fost furnizate detalii despre amenajarea canalizării în Oarda de Jos, la ieşire spre Limba, lucrări la carosabil în Miceşti, modernizarea străzii Scărişoara şi situaţia toaletelor publice din zona istorică a oraşului.
Întrebare de la: Dreghici Marcela. Subiect: Canalizare Oarda
“Locuiesc în Oarda de Jos pe strada Dumbrăviţei. Aş dori să ne spuneţi de ce se întârzie lucrările de execuţie a canalizării în zona noastră (adică pe strada Dumbrăviţei, după pasarela peste vale, la ieşire din Oarda de Jos spre Limba). Din câte ştim, lucrările ar fi trebuit finalizate la 1 noiembrie şi mă îndoiesc că până la această dată se vor încheia aceste lucrări. În consecinţă, vă rugăm să ne spuneţi data la care vor demara aceste lucrări şi care sunt eventualele impedimente care au determinat întârzierea lucrărilor.”
Răspuns: “Lucrările vor fi executate în perioada 30 septembrie – 15 octombrie, necesitând şi lucrări de foraj.”
Întrebare de la: Dorinica. Subiect: Din nou drum Miceşti
“Am înţeles din ultimul răspuns al Primăriei că <Termenul la care lucrarea trebuie să fie finalizată este martie 2013.> Dar până atunci, cei care zilnic traversăm zona trebuie să ne rupem maşinile aoolo? Ne plăteşte cineva reparaţiile maşinilor?? Nu se poate turna provizoriu un stat superficial de asfalt?? Rugăm să rezolvaţi această problemă!!”
Răspuns: “Ne pare rău, însă nu se pot executa lucrări provizorii.”
Întrebare de la: Bob Emilian. Subiect: Miceşti
“Strada Scărisoara are vreun proiect de dezvoltare (asfalt, rigole etc) – mai exact suntem o stradă înfundată de 200 metri din Scărişoara. O ultimă problemă este depozitarea materialelor (nisip, pietriş şi pământ) care le folosesc cei de la Dafora pentru canalizarea care se face pe drum, ocupând astfel o bandă de circulaţie şi rigolele de pe str.Scărişoara (de la statia de autobuz).”
Răspuns: “Referitor la strada Scărişoara – străzile nemodernizate sunt prinse într-un proiect aflat în curs de adjudecare. Referitor la depozitarea materialelor – se vor lua măsuri pentru asigurarea siguranţei circulaţiei în zonă. Termenul de finalizare este noiembrie 2012”.
Întrebare de la: Lupean Adrian Viorel. Subiect: Toaletele publice din oraş
“Veşnica problemă, care persistă de multă vreme şi anume problema toaletelor publice… da, au fost anumite toalete, nici cetăţenii nu le-au îngrijit, dar nici administraţia locală (ex. toaletele din zona parcului din cetate, pe partea Casei de Cultură), e o problemă reală, sunt 6 toalete lângă statuia lui Mihai Viteazul, şi alea închise când nu sunt evenimente în fostul parc Custozza, au început să vină turişti , dar se plâng că nu sunt toalete publice, ar trebui să ţineţi cont de lucrul asta. Dacă ar fi să ţineţi cont de o problemă adevărată şi până la urmă de nevoia fiziologica a fiecărei fiinţe umane mai mult decât de anumite hoteluri din zona istorică a Cetăţii şi aţi face un efort ca şi primar ales de noi toţi, poate s-ar rezolva şi problema asta, ca tot spuneţi că ţineţi cont de părerile şi nevoile cetăţenilor oraşului pe care îl <gestionaţi>, că, până la urmă poporul, cetăţenii, ca întreg, conduc un oraş, o ţară”.
Răspuns: “Între statuia lui Mihai Viteazul şi clădirea Ierihon, până la această dată, a fost construită structura de rezistenţă a unui nou grup sanitar, respectând normele europene. În etapa a doua, urmează să definitivăm lucrările de amenajări interioare. În zona grupului sanitar subteran, s-a descoperit un sit arheologic, acesta reclamând o conduită de conservare şi valorificare a zidurilor medievale descoperite pe acest amplasament, determinând astfel reconfigurarea grupului sanitar public. Până la finalizarea acestuia, mai trebuie îndeplinite o serie de proceduri care necesită timp.”
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dorina Borcau
miercuri, 19.09.2012 at 16:54
Vad ca au aparut raspunsurile astea la Audiente Online,in sfarsit.Dar intrebarea mea,trimisa pe 14 septembrie,nu a aparut nici acuM!