Connect with us
Advertisement

Eveniment

Austria nu se va opune ca România şi Bulgaria să devină membre cu drepturi depline ale zonei Schengen

Publicat

Austria nu se va opune ca România şi Bulgaria să devină membre cu drepturi depline ale zonei europene de liberă circulaţie Schengen, la reuniunea miniştrilor de interne care va avea loc joi la Bruxelles.

Informația a fost transmisă luni agenţia austriacă APA, preluată de Reuters, citându-l pe ministrul de interne austriac Gerhard Karner, transmite Agerpres.

Reamintim că ambasadorii UE au agreat în 27 noiembrie aderarea României la spațiul Schengen și cu frontierele tereste, începând din 2025.

Decizia a fost luată după repetate amânări și după 17 ani de la aderarea la Uniunea Europeană.

Aderarea urmează să fie oficializată în Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI) care se va reuni de joi, 12 decembrie.

UPDATE: Austria nu folosește dreptul de veto

”Putem trece la următorul pas la Consiliul (Justiţie şi Afaceri Interne al) UE”, a afirmat ministrul de interne austriac Gerhard Karner, citat într-un comunicat al ministerului său. Reuniunea Consiliului JAI va avea loc la Bruxelles în această săptămână, pe 12 şi 13 decembrie.

„După ‘Schengen aerian’, ‘Schengen terestru’ este acum deschis României şi Bulgariei”, a declarat Karner, adăugând că cererile Austriei privind combaterea imigraţiei ilegale au dus la o scădere a numărului de migranţi interceptaţi în apropierea graniţei Austriei cu Ungaria, cea mai frecventă rută de intrare în ţară, relatează Reuters.

„Fără acest veto, această reducere masivă a trecerilor ilegale ale frontierei nu ar fi avut loc”, a spus el, citând 70.000 de interceptări anul trecut până în octombrie şi 4.000 în aceeaşi perioadă a acestui an.

”Nu ne vom folosi dreptul de veto”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne de la Viena.

Context

Austria, refractară în 2022, când şi-a folosit dreptul de veto pentru a bloca extinderea, a acceptat în cele din urmă o aderare parţială a Bulgariei şi României în martie, limitată la aeroporturi şi la porturi maritime.

Potrivit unui acord prezentat în noiembrie în Ungaria, care prezidează până la finalul anului Consiliul Uniunii Europene, controale temporare vor fi efectuate „pentru o perioadă iniţială de şase luni, petru a reduce la minim schimbarea potenţială a rutelor migratorii care ar putea rezulta” din această extindere a spaţiului Schengen.

Premierul ungar Viktor Orban, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE, a anunţat la rândul său cu acest prilej că miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României şi Bulgariei să adere şi cu frontierele terestre la spaţiul Schengen.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Padurea

    marți, 10.12.2024 at 07:20

    Sa apăsat un pic frina asupra hoților de pădure și iaca efectul.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement