Connect with us
Advertisement

Cugir

Autobuze hibrid, sistem gratuit de bike sharing și străzi modernizate la Cugir. Investiții în infrastructura de transport public

Publicat

Orașul Cugir va beneficia în curând de o infrastructură de transport public la standarde europene. În cadrul unui proiect privind reducerea emisiilor de carbon vor fi modernizate peste 14 km de străzi și trotuare, se vor achiziționa 6 autobuze noi cu propulsie hibridă și se vor construi și moderniza 49 de stații de autobuz.

De asemenea, se vor achiziționa 70 de biciclete care vor fi puse la dispoziția locuitorilor cu titlu gratuit și se va implementa un sistem de monitorizare video la nivelul localității. 

Primăria Cugir a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o licitație pentru realizarea documentației tehnico-economice pentru fazele PT + DE, DTAC și DTOE, verificarea tehnică a proiectului tehnic de către verificatori tehnici atestați și asigurarea asistenței tehnice pe perioada de execuție, participarea la recepție și la elaborarea Cărții tehnice a construcției în cadrul proiectului „Reducerea emisiilor de carbon în oraşul Cugir bazată pe Planul de Mobilitate Urbană Durabilă”.

Valoarea totală estimată este de 133.950 de lei, fără TVA. 

Serviciile solicitate sunt necesare în cadrul proiectului „Reducerea emisiilor de carbon în oraşul Cugir bazată pe Planul de Mobilitate Urbană Durabilă”, finanțat în cadrul contractului de finanțare nr. 4422/24.06.2019 încheiat de autoritatea contractantă Orașul Cugir cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management (AM) pentru POR 2014-2020 și Organismul Intermediar al Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru.

Investiția cuprinde modernizarea infrastructurii traseelor mijloacelor de transport în comun, care au o lungime totală de 14.182 m, inclusiv a infrastructurii destinate traficului cicliștilor și a pietonilor, achiziția de mijloace de transport public moderne, introducerea de sisteme moderne de management a traficului, incluzând un sistem de monitorizare video și e-ticketing.

Proiectul are ca scop:

– optimizarea transportului în comun, prin modernizarea infrastructurii de transport în comun, introducerea unor noi rute de transport public local, achiziția de autobuze cu propulsie hibridă (6 bucăți)

– modernizarea a 49 de stații de autobuz, din care 41 de stații sunt nou construite (instalare sisteme de afișaj date călători transport în comun, sistem monitorizare video, automate pentru eliberarea biletelor)

– implementarea unui sistem de management a traficului

– promovarea deplasării cu mijloace de transport alternative, prin înființarea de piste de biciclete, achiziționarea de biciclete (70 de bucăți)

– înființarea unui sistem de bike-sharing

– reabilitarea și extinderea de trotuare

– creșterea mobilității urbane și a siguranței traficului prin reorganizarea intersecțiilor în punctele de conflict și în zonele cu risc ridicat

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement