Autobuzele electrice intră în circulație la Aiud, de la 1 iulie. Programul de transport
Primăria Aiud a anunțat că începând cu data de 1 iulie, transportul public din municipiu intră într-o nouă etapă. Intră în circulație autobuzele electrice.
Introducerea noilor autobuze electrice reprezintă un pas important în procesul de modernizare a mobilității urbane, transmit reprezentanții primăriei.
Este parte din proiectul finanțat de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru cu titlul „Transport public ecologic în municipiul Aiud”.
Prin intermediul acestuia au fost achiziționate 16 autobuze electrice, au fost amenajate stații noi de călători și a fost construit un depou împreună cu anexele acestuia care să deservească activitatea de transport public local.
”Prin această investiție, administrația locală urmărește reducerea emisiilor poluante, creșterea calității serviciilor de transport public și încurajarea utilizării mijloacelor de transport sustenabile”, precizează sursele citate.
De la 1 iulie, noul operator de transport public este asocierea Feldiberc Trans SRL - lider asociere și Autotrust Corporation SRL- asociat, care pune la dispoziția municipalității în completare o flotă proprie de autobuze în caz de necesitate.
Totodată, relația contractuală a municipalității cu operatorul Excelent Trans SRL se încheie.
Vezi trasee, stațiile și programul de circulație AICI: Program_transport_local_din_1_iulie_2026 Aiud
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)