Administrație
Autobuzele STP Alba vor circula la capacitate dublă, pentru a evita aglomerația. Modificări în programul de transport public
Autobuzele STP vor circula la capacitate dublă, pentru a evita aglomerația pe rutele care duc angajații la serviciu, au transmis miercuri reprezentanții Primăriei Alba Iulia.
Toate autobuzele sunt dezinfectate local la finalul fiecărei curse și dezinfectate total înainte de intrarea în traseu.
În plus, accesul nu mai este posibil pe prima ușă, iar șoferii nu mai eliberează bilete. Călătorii trebuie să își cumpere tichete de transport de la automate saud e la chioșcuri.
Comunicatul instituției:
Programul de circulație al STP SA în zona tarifară 1 – Municipiul Alba Iulia, în contextul răspândirii infecției cu coronavirus, este:
1. Autobuzele programate să transporte angajații societăților comerciale vor circula după programul normal, dar cu capacitate dublată pentru a evita aglomerația.
2. Pe celelalte linii din municipiul Alba Iulia: 101, 101A, 102, 103, 103A, 104, 104A, 105 și 106, programul de circulație va fi unul corespunzător unei zile de SÂMBĂTĂ.
3. Pe liniile care deservesc localitățile aparținătoare Municipiului Alba Iulia (Bărăbanț, Micești, Pâclișa, Oarda), respectiv liniile: 107, 110, 111, 112 și 113, circulația autobuzelor va fi tot după programul unei zile de SÂMBĂTĂ.
Acest program se aplică începând cu data de 19.03.2020, pe perioada stării de urgență.
Călătorii pot fi liniștiți în ceea ce privește asigurarea dezinfecției mijloacelor de transport în comun. Toate autobuzele sunt dezinfectate local la finalul fiecărei curse și dezinfectate total înainte de intrarea în traseu.
Le recomandăm călătorilor să mențină distanța în stațiile și mijloacele de transport în comun și să respecte toate măsurile și recomandările specialiștilor în sănătate.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News