Actualitate
Autoritatea de Supraveghere Financiară: Firmele de asigurări au ajuns la pierderi de 7,5 ori mai mari anul trecut
Companiile care activează pe piaţa asigurărilor din România şi-au majorat anul trecut de 7,5 ori pierderile faţă de anul precedent, până la 267,6 milioane lei (circa 60 milioane euro), cele mai mari pierderi fiind generate de segmentul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto (RCA), potrivit datelor publicate miercuri de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
În 2015, 16 companii de asigurări au încheiat anul pe minus, cu o pierdere cumulată de 734,6 milioane lei, în timp ce 19 companii au înregistrat bilanţuri pozitive, profitul cumulat fiind de 467 milioane lei.
Datele includ rezultatul financiar al Astra, intrată între timp în faliment, doar pentru primul semestru al anului trecut, respectiv o pierdere de 26,8 milioane lei, dar nu înglobează rezultatele Forte Asigurări, care nu a depus bilanţul.
„Jumătate dintre cele 10 societăţi de asigurare autorizate să subscrie poliţe RCA în cursul anului 2015, şi anume: Asirom, Astra, Carpatica Asig, City Insurance şi Euroins au înregistrat pierderi în sumă totală de 586,5 milioane de lei, reprezentând aproape 80% din pierderile de pe piaţă. Cele cinci societăţi menţionate au concentrat anul trecut peste 70% din piaţa asigurărilor obligatorii auto”, a precizat ASF.
Datele autorităţii de reglementare arată că firmele Euroins şi Carpatica Asig, care subscriu poliţe RCA în proporţie de peste 90% din totalul portofoliilor, au avut în 2015 şi cele mai mari pierderi, de 300 milioane de lei şi, respectiv, 204,4 milioane de lei.
„Societăţile de asigurare cele mai profitabile fie nu subscriu asigurări generale şi în special poliţe RCA (de exemplu Metropolitan Life şi NN Asigurări de Viaţă), fie înregistrează o pondere scăzută a RCA în structura portofoliilor, de sub 20% (cum este cazul Allianz – Ţiriac sau al Generali)”, potriit News.ro.
Majorarea pierderilor pe piaţa asigurărilor a venit în ciuda revenirii afacerilor din sector, cu un avans de 8,2% al volumului primelor brute subscrise, până la 8,75 miliarde de lei, faţă de 2014.
„Rezultatele financiare ale mai multor jucători au rămas însă sub presiunea determinată de gradul ridicat de dependenţă faţă de asigurările auto, respectiv de rata mare a daunei (peste 90% pe segmentul RCA). Rata daunei combinată pe segmentul RCA s-a ridicat anul trecut la 129%, reflectându-se în mod direct în deteriorarea rezultatului financiar la nivelul întregii pieţe de asigurări”, a menţionat autoritatea de supraveghere a pieţei.
În prezent, doar nouă firme de asigurare mai vând poliţe RCA în România, după ce fostul lider al pieţei, Astra Asigurări, a intrat în faliment.
sursa: realitatea.net, asfromania.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News