Connect with us
Advertisement

Eveniment

Autoritățile austriece vor să expulzeze în România un agresor sexual din județul Alba. Orori comise asupra unor copii mici

Publicat

Autorităţile judiciare din Austria au cerut transferarea într-un penitenciar din România a unui bărbat din judeţul Alba condamnat de două ori în Austria pentru abuz sexual grav cu minori. Românul are la activ şi alte perversiuni cu copii, una comisă în țară.

Românul judecat în Austria (S.G.G) are 45 de ani, iar ultima dată a fost condamnat în septembrie 2018, în cazul său fiind pronunţată o sentinţă de 13 ani de închisoare pentru comiterea a două infracţiuni de abuz sexual grav cu minori, a unei infracţiuni de „abuz al unei relaţii de autoritate”, precum şi pentru o infracţiune de ”reprezentări pornografice cu minori”, incriminată de Codul penal austriac, potrivit ziarului Adevărul.

În primăvara aceluiaşi an, individul mai fusese condamnat odată la pedeapsa de 366 zile închisoare şi internarea sa „într-o instituţie pentru infractori mintali anormali”, după cum se arată în sentinţa pronunţată la data de 14.03.2018 de Tribunalul Landului Linz.

Abuzurile de care este acuzat au fost comise asupra unor copii mai mici de 4 ani, iar descrierile din dosar sunt aboninabile.

Individul comisese însă abuzuri similare şi înainte de ajunge în Austria. O faptă extrem de gravă s-a petrecut în urmă cu 7 ani, la Zlatna, asupra unei fetițe mici.

De asemenea, ”bărbatul a stocat şi a deţinut prin mijloace de înregistrare electronice date fotografice şi fotografii reale ale unor acte sexuale cu persoane minore, precum şi fotografii reale ale unor persoane minore, care servesc la excitarea sexuală a celui care le priveşte”, se arată în considerentele deciziei Curţii de Apel Alba Iulia, care a judecat cererea formulată la sfârşitul anului trecut de autorităţile judiciare austriece privind recunoaşterea sentinţelor aplicate în Austria.

Individul nu şi-a dat acordul pentru executarea pedepsei în România, dar pe numele lui a fost emis un ordin de expulzare.

Procedurile sunt întârziate întrucât, din cauza unor discrepanţe între legislaţiilele celor două ţări, Curtea de Apel Alba Iulia a recunoscut deocamdată doar una dintre sentinţe. Decizia instanţei româneşti nu este însă definitivă.

Sursă: Adevarul.ro

Sursă foto: Wikipedia, Poliția austriacă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement