Administrație
Autoritățile din Alba și Bihor vor să lege două zone carstice din Apuseni, printr-un drum forestier reabilitat ca drum județean
Președinții consiliilor județene din Alba și Bihor, Ion Dumitrel și Ilie Bolojan, au avut o întâlnire de lucru pentru un proiect comun al celor două județe.
Este vorba despre realizarea unui drum care să lege cele două zone carstice din cele două județe, în lungime de peste 20 de kilometri.
”M-am întâlnit, la Oradea, cu Ilie Bolojan – Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, într-o şedinţă tehnică care a avut ca temă parteneriatul pentru dezvoltarea și valorificarea unei zone cu potențial turistic din Munții Apuseni.
Discuţiile pe această temă au fost iniţiate la Câmpeni, în urmă cu două săptămâni, şi vizează proiecte de o importanţă deosebită pentru locuitorii din acest areal, distribuit pe teritoriul celor două judeţe” a transmis președintele CJ Alba, Ion Dumitrel.
Este vorba despre un drum forestier care ar urma să fie lărgit și asfaltat și care va deschide accesul spre zone deosebit de frumoase ale Munților Apuseni.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News