Connect with us
Advertisement

Actualitate

Autorul lucrării geografice ”Icoana Pământului”, comemorat la Blaj de Biserica Greco-Catolică

Publicat

În cimitirul vechi al Blajului, cunoscut de localnici și sub numele de Cimitirul grecilor, a avut loc marți, 30 martie, o manifestare consacrată memoriei profesorului, poetului și geografului Ioan Rusu, de la a cărui naștere s-au împlinit de Bunavestire două sute zece ani.

Manifestarea a fost organizată de Asociației Generale a Românilor Uniți Greco-Catolici Blaj în colaborare cu Facultatea de Teologie Greco-Catolică (AGRU).

  • „Icoana Pământului sau Carte de Geografie este o lucrare scrisă de Ioan Rus, Profesor de Hronologie, Geografie și Istoriea Universală, în Liceul episcopesc din Blaj. În Blaj, în Tipografia Seminariului. 1842.

La mormântul celui omagiat, părintele Cristian Rus de la Parohia Blaj II (Capela Arhiereilor) a oficiat o slujbă de pomenire la care au participat membrii AGRU Blaj și cadre didactice de la Facultatea de Teologie Greco-Catolică.

Fragment din lucrare

”În frumoasa Transilvanie Rumânii fac partea mai mare a lăcuitorilor; ei sânt aicea poporul cel mai vechiu; ei vorbesc o limbă dulce, frumos sunătoare, întocmită spre mare cultură; ei în această limbă plinesc cele dumnezeești în beserică și acasă; aceasta este cea mai lățită în mai sus numita țară, în carea vorbește Rumânul cu Ungurul și Sasul, Ungurul cu Sasul, ba și Sasii din osăbite ținuturi între sine.

Lumea au început a îmbrăca alt veșmânt, orizonul se resbună de toate părțile, lumina cam pintre nori pătrunde și spre răsăritul Europei, și promite, că ura și neștiința nu va mai putea fi părete despărțitoriu între popoare.

Duhul tâmpului, de cumva nu va fi înapoi, nu va mai lăsa pre Rumâni în vechea neștiință, și trăbuința cultivării lor au ajuns la inima chivernisirii și la atuturora, carii voesc folosul patriei și binele omenimii”.

Nicolae Iorga: „una din cele mai frumoase scrieri geografice din toată literatura română”

Despre Ioan Rusu a vorbit istoricul și criticul literar Ion Buzași, care a subliniat trei dintre ipostazele personalității celui care a rămas în posteritate printr-o splendidă carte de geografie intitulată „Icoana Pământului”, considerată de Nicolae Iorga „una din cele mai frumoase scrieri geografice din toată literatura română”.

S-a vorbit astfel despre poetul – talentat, dar aproape necunoscut – care apublicat numeroase creații lirice în „Gazeta Transilvaniei”, despre profesorul de cronologie, geografie și istorie universală la „liceul episcopesc” din Blaj, și despre autorul amintitei cărți de geografie care, cu sprijinul Preasfinției Sale Virgil Bercea, Episcop de Oradea, a fost reeditată în trei volume în urmă cu câțiva ani, prin sârguința regretatei profesoare de geografie Doina Elena Horhoi.

De altfel, și piatra funerară a mormântului profesorului Ioan Rusu a fost restaurată tot cu sprijinul Preasfinției Sale Virgil, ca semn de prețuire față de consăteanul său, și Preasfinția Sa și ilustrul profesor fiind născuți la Habic, lângă Reghin.

AGRU Blaj, în colaborare cu alte instituții ale bisericii, și-a propus ca și în condițiile impuse de pandemie să fie organizate astfel de manifestări care să aducă în actualitate, ca semn de recunoștință, personalități și momente importante din trecutul Blajului și al Bisericii Române Unite.

Sursă: Ion Moldovan, e-communio.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement