Autostrada Brașov-Făgăraș va costa 9,3 miliarde de lei. Traseul de aproape 50 km va avea un singur nod rutier
Autostrada Brașov-Făgăraș va avea o lungime de 49,75 kilometri, iar valoarea totală a investiției este estimată la 9,35 miliarde de lei, inclusiv TVA. Proiectul include construirea unui nod rutier la Șercaia, iar durata estimată pentru executarea lucrărilor este de 36 de luni.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a publicat în consultare publică proiectul de hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiției.
Proiectul nu este încă aprobat de Guvern. Hotărârea aflată în procedura de transparență decizională urmează să fie supusă aprobării Executivului.
Autostrada Brașov-Făgăraș va fi împărțită în două tronsoane
Potrivit notei de fundamentare, traseul cu o lungime totală de 49,75 kilometri va fi împărțit în două tronsoane:
- tronsonul 1, între km -0+458 și km 20+830,
- tronsonul 2, între km 20+830 și km 49+286.
Pentru fiecare tronson este prevăzută câte o descărcare temporară, care va asigura legătura cu DN1 prin intermediul unui sens giratoriu.
La capătul celui de-al doilea tronson va fi realizată racordarea la aliniamentul Autostrăzii Sibiu-Făgăraș.
Legătura cu DN1 se va face printr-un nod rutier inclus în proiectul Autostrăzii Sibiu-Făgăraș.
Traseul va fi amplasat integral pe teritoriul județului Brașov și va traversa unitățile administrativ-teritoriale Codlea, Dumbrăvița, Șercaia, Șinca și Mândra.
Suprafața ocupată de lucrări este estimată la aproximativ 663 de hectare.
Nod rutier la Șercaia
Proiectul Autostrăzii Brașov-Făgăraș include construirea unui singur nod rutier propriu, amplasat la kilometrul 36+500, în zona Șercaia. Acesta va asigura legătura cu DN1S, spre Hoghiz.
Viteza de proiectare a bretelelor nodului rutier va fi de 60 km/h.
Autostrada va fi conectată și prin nodul Codlea Sud, care va fi executat în cadrul proiectului Autostrăzii Cristian-Codlea, și prin nodul Codlea Nord, inclus în proiectul Autostrăzii Brașov-Bacău.
La capătul dinspre Făgăraș, conexiunea va fi realizată printr-un nod rutier inclus în proiectul Autostrăzii Sibiu-Făgăraș.
Autostrada va avea câte două benzi pe sens
Autostrada Brașov-Făgăraș va avea câte două benzi de circulație pe fiecare sens și o platformă cu lățimea de 26 de metri.
Pe sectoarele unde declivitatea depășește 3% este prevăzută amenajarea unei benzi pentru vehiculele lente.
Peste 50 de structuri prevăzute pe traseu
Documentația tehnică include realizarea a 52 de structuri: 46 de poduri, pasaje și viaducte, trei tuneluri de tip "cut and cover", trei structuri de tip polată.
Unele dintre structurile de tip "cut and cover" vor avea și rol de ecoducte, pentru a permite traversarea autostrăzii de către animalele sălbatice.
Proiectul mai prevede amenajarea unui set de spații de servicii pe ambele sensuri, a unor parcări pe ambele sensuri și construirea unui Centru de Întreținere și Coordonare.
Cât va costa
Valoarea totală a investiției este estimată la 9.351.780.000 de lei, inclusiv TVA.
Din această sumă, lucrările de construcții și montaj reprezintă aproximativ 7.941.902.000 de lei, inclusiv TVA.
Finanțarea va fi asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, precum și din alte surse legal constituite.
Durata estimată pentru executarea investiției este de 36 de luni.
Ce rol va avea noua autostradă
Potrivit notei de fundamentare, investiția urmărește realizarea unei legături rutiere rapide între Brașov și Făgăraș și mai departe, spre Sibiu.
Autoritățile estimează că autostrada va contribui la fluidizarea traficului, reducerea timpilor de călătorie, creșterea siguranței rutiere și diminuarea poluării în localitățile tranzitate în prezent.
Documentația tehnico-economică a primit avizul CNAIR în 21 mai 2026, avizul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în 29 iunie 2026 și avizul Consiliului Interministerial în 27 august 2026.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Cele mai vizionate video
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (0)