Connect with us
Advertisement

Economie

Autostrada Sibiu-Pitești: CNAIR a semnat contractul de aproape un miliard de euro pentru segmentul montan cu 7 tuneluri

Publicat

Prima secțiune din tronsonul autostrăzii care va traversa Carpații intră în linie dreaptă, anunță ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Cu o lungime de 31,33 km, Secțiunea Boița-Cornetu trebuie finalizată în anul 2027.

„Prima secțiune din tronsonul autostrăzii care va traversa Carpații intră în linie dreaptă! CNAIR a semnat astăzi (luni – n.r.) contractul în valoare de aproape 1 miliard de euro (4,250 miliarde lei, fără TVA) pentru Secțiunea 2 a autostrăzii Sibiu-Pitești”, anunță Sorin Grindeanu.

El precizează că finanțarea este asigurată din fonduri europene.

„Cu o lungime de 31,33 km, Secțiunea Boița-Cornetu trebuie finalizată în anul 2027. Asocierea de antreprenori turci are la dispoziție 18 luni pentru proiectare și 50 de luni pentru execuție”, adaugă ministrul Transporturilor.

Pe traseul acestei secțiuni care face parte din coridorul 4 Pan-European vor fi construite 49 de poduri și viaducte, șapte tuneluri cu lungimi cuprinse între 250 m și 1.590 m (lungime totală de 4.920 m), un ecoduct pentru mamifere mari în zona localității Lazaret, panouri fonoabsorbante în zonele în care traseul trece în apropiere de localități sau de arii protejate și aliniamente de arbori în dreptul localităților, pentru reținerea poluanților atmosferici.

Contract semnat cu asociere de firme turcești

Contractul a fost semnat luni de către CNAIR cu asocierea de firme turcești MAPA INSAAT VE TICARET A.S. – CENGIZ INSAAT SANAYI VE TICARET A.S.

Suma este de 4.250 miliarde de lei fără TVA (circa 860 milioane de euro). Contractul prevede 18 luni pentru proiectare și 50 de luni pentru execuție.

Oferta turcilor a fost singura depusă, încă din octombrie 2021, asta după ce anterior în ultimă etapă a licitației CNAIR se calificaseră în total șase asocieri de constructori din Turcia, Grecia, Italia, Spania și Austria.

Autostrada A1 Sibiu-Pitești, Sectiunea 2: Boița-Cornetu

  • Valoarea contractului: 4.250 mld RON fără TVA
  • Constructor: Asocierea MAPA INSAAT VE TICARET A.S. – CENGIZ INSAAT SANAYI VE TICARET A.S.
  • Lungime: 31.33 km

surse: Mediafax, HotNews

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    luni, 07.02.2022 at 16:26

    Treabă bună, bravo lor !Problema e nu cine face drumul, ci cine verifică ele realizate.Că de nu. păţim ca pe Sebeş-Sibiu. Şi nimeni nu-i de vină.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement