Autostrada Sibiu-Pitești: Guvernul aprobă derularea lucrărilor în zone naturale protejate pe traseul autostrăzii. Este vorba despre o derogare de la legislația privind regimul ariilor naturale protejate pentru o suprafață de teren de 13 hectare din Parcul Național Cozia. Lucrările presupun inclusiv defrișări, adică tăiere de copaci din fondul forestier.

Publicitate

Guvernul subliniază importanța proiectului de interes major reprezentat de Autostrada Sibiu-Pitești, ce face parte din coridorul ”Transcarpați”, legătură între Marea Neagră și granița de vest a țării.

În documentație se arată că, în urma studiilor, au fost descoperite zone în care sunt necesare lucrări de consolidare pentru a preveni alunecările de teren. Sunt vizate ”zone catalogate zone-tampon, respectiv în zone de conservare durabilă, precum și în rezervație naturală”, iar lucrările ”necesită inclusiv defrișări”.

Publicitate

Autostrada Sibiu-Pitești: zona protejată vizată

”Prin soluțiile tehnice analizate ca urmarea a investigațiilor în teren (studii topografice și geotehnice) a rezultat faptul că în ariile protejate Siturile Natura 2000 ROSAC0046 Cozia și ROSPA0025 Cozia - Buila - Vânturarița sunt necesare exproprieri și scoaterea din circuitul forestier a unei suprafețe de aproximativ 13 ha.

Această suprafață suplimentară intră în zona de conservare durabilă a Parcului Național Cozia, fără a intersecta rezervații naturale sau rezervații științifice”, prevede proiectul de OUG.

Potrivit proiectului, se vor respecta condițiile stabilite prin actele de reglementare din punct de vedere al protecției mediului.

Publicitate

„Nu se intră în inima parcului național, cum s-ar putea înțelege. Este o zonă limitrofă, cu vegetație de limită, de margine, în unele locuri chiar fără copaci, chiar cu mici tufărișuri”, a declarat Pavel Prundurel, directorul Parcului Național Cozia, pentru stirileprotv.ro

Autostrada Sibiu-Pitești, proiect de interes public major

Potrivit situației prezentate de Guvern, Coridorul de conectivitate 1 ”Transcarpaţi” Constanţa - Bucureşti -Piteşti - Sibiu - Sebeş - Deva - Lugoj - Timişoara - Arad - Nădlac II -este compus din 13 proiecte de autostradă. Acesta asigură legătura între Marea Neagră, prin portul Constanța şi graniţa de vest a ţării, pe o lungime de aproximativ 978 km. Întregul coridor se suprapune atât reţelei TEN-T Core cât şi ramurii nordice a coridorului european Rin-Dunăre.

Publicitate

Obiectivul de investiții ”Autostrada Sibiu – Pitești” reprezintă singurul tronson lipsă al Coridorului de conectivitate 1 ”Transcarpați” și reprezintă un obiectiv de interes public major, de importanță națională în domeniul transporturilor și infrastructurii de transport. Finalizarea acestuia are o importanță strategică la nivel național și European, notează Executivul.

”Pentru obiectivul de investiții „Autostrada Sibiu–Pitești”, au fost efectuate studii de teren, au fost cercetate variante de traseu și efectuate analize cost-beneficiu, astfel încât acest proiect să fie  realizat într-o variantă cât mai fezabilă din punct de vedere tehnic și economic”, potrivit sursei citate.

Publicitate

Indicatorii tehnico-economici au fost aprobați prin Hotărârea Guvernului nr. 1418/2008 și reaprobați prin Hotărârea Guvernului nr. 196/2019. Potrivit Guvernului, aceștia nu necesită modificări/completări.

Autostrada Sibiu-Pitești, lucrări vizate

În cadrul proiectului sunt prevăzute următoarele lucrări:

  • aproximativ 123 de km de autostradă
  • 9 tuneluri rutiere, dintre care:
    • 7 tuneluri în cadrul Secțiunii 2 (Boița 1 în lungime de aprox. 264 m, Boița 2 în lungime de aprox. 444 m, Lazaret Nord în lungime de aprox. 1018 m, Lazaret Sud în lungime de aprox. 317 m, Câineni în lungime de aprox. 1532 m, Robești în lungime de aprox. 900 m și Balota în lungime de aprox. 524 m)
    • 1 tunel în cadrul Secțiunii 3 (Poiana în lungime de aprox. 1780 m)
    • 1 tunel în cadrul Secțiunii 4 (Momaia în lungime de aprox. 1350 m)
  • 2 ecoducte, unul în cadrul Secțiunii 2 (ecoductul Lazaret) și unul în cadrul Secțiunii 3 (ecoductul Călinești)
  • lucrări de artă poduri, pasaje și viaducte ce traversează cursuri de apă, printre care râul Olt, căi ferate și drumuri naționale, județene și tehnologice
Publicitate

Autostrada Sibiu-Pitești. Condiții de protecție a mediului

Prin acordul de mediu și actele de reglementare în domeniul protecției mediului, au fost stabilite condiții și măsuri pentru protecția mediului în vederea realizării proiectului; condiționalitățile pentru protecţia mediului fiind respectate prin efectuarea următoarelor lucrări specifice:

  • 2 ecoducte, unul în cadrul Secțiunii 2 (ecoductul Lazaret) și unul în cadrul Secțiunii 3 (ecoductul Călinești)
  • panouri fonoabsorbante
  • panouri anticoliziune
  • sisteme de colectare, epurare și evacuare a apei pluviale
  • polate și semipolate, cât și viaducte, poduri și pasaje, podețe care au și rol de asigurare a permeabilității faunei
  • consolidări care asigură stabilitatea versanților
  • garduri ranforsate de protecție pentru amfibieni și reptile, cât și pentru animale mari
  • cordoane de vegetație care să ghideze deplasarea unui număr cât mai mare de specii de faună pe sub infrastructuri, inclusiv a unor specii de păsări și a liliecilor.
Publicitate

foto: A1 Sibiu-Pitești, simulare traseu / DRDP Craiova, rol ilustrativ