Din cauza unei avarii la conducta de alimentare cu apă Dn1200 (FIR II), produsă joi, 16 iunie, în jurul orei 16:00, de către un constructor, în zona municipiului Sebeș, APA CTTA Alba a anunțat întreruperea furnizării apei potabile în mai multe localități din județ. 

Publicitate

UPDATE: Vineri dimineața, operatorul regional Apa CTTA SA a anunțat că avaria majoră la conducta de alimentare cu apă Dn1200 (FIR II) a fost remediată în cursul serii de către echipa de intervenție.

„Atenționăm clienții ca în următoarele zile, în timpul furnizării apei, pot apărea, local, depășiri ale parametrului turbiditate, situație în care îi rugăm să folosească apa numai în scopuri menajere.

Astfel, eventualele perturbații, precum și zona în care ele apar, vă rugăm să le semnalați imediat Dispeceratului  Alba Iulia la numarul de telefon : 0258 – 834501,  în vederea intervenției”, au transmis reprezentanții operatorului.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Știrea inițială

Au fost afectate următoarele localități: Vințu de Jos, Pianu de Jos, Pianu de Sus, Oarda de Sus, comuna Ciugud, comuna Berghin, comuna Ohaba,  comuna Sântimbru (Totoi, Dumitra), comuna Cricău, comuna Ighiu, Stremț, Mirăslău, Decea, comuna Bucerdea Grânoasă, comuna Mihalț, comuna Crăciunelu de Jos, Sâncel, Iclod, Lunca Târnavei, Șona, comuna Valea Lungă, orașul Ocna Mures, Unirea și Noșlac.

Potrivit operatorului, având în vedere că avaria este una majoră, durata întreruperii este estimată la cca. 20 de ore, fapt ce ar putea afecta și rezervele de apă din rezervoarele de înmagazinare existente și în alte localități alimentate din această conductă.

Publicitate

La reluarea furnizării pot apărea, local, depășiri ale parametrului turbiditate, situație în care clienții sunt rugați să folosească apă numai în scopuri menajere.

Astfel, eventualele perturbații, precum și zona în care ele apar, pot fi semnalate imediat Dispeceratului  Alba Iulia la numărul de telefon : 0258 – 834501,  în vederea intervenției.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News