Un tânăr de 18 ani din Zlatna va avea de dat explicații în fața polițiștilor, pentru o aventură care s-a terminat prost. S-a întâmplat în 18 aprilie, dimineața. 

Cazul a fost detaliat de polițiștii din Alba, în buletinul de presă din 18 aprilie. Din câte se pare, tânărul s-a îmbătat și a furat o autoutilitară chiar din curtea firmei la care lucrează. 

Publicitate

Beat și fără carnet, a condus autoutilitara până s-a răsturnat cu ea.

Cum s-a răstrunat pe malul Ampoiului

Potrivit IPJ Alba, s-a întâmplat în jurul orei 5.00. Atunci, în timp ce conducea autoutilitara pe podul care face legătura între strada Gării și șoseaua ocolitoare a orașului Zlatna, a pierdut controlul asupra acesteia și s-a răsturnat pe malul râului Ampoi.

Accidentul s-a soldat cu pagube materiale.

Ce alcoolemie avea

În urma testării tânărului cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,42 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Publicitate

Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului, au transmis reprezentanții IPJ Alba.