Connect with us
Advertisement

Eveniment

Averile ”bobocilor” care reprezintă județul Alba în Parlament: Vezi cu ce bani încep mandatul de patru ani Simedru, Dîrzu şi Comşa

deputati

Publicat

De anul acesta, în Parlamentul României ajung, din Alba, trei deputaţi care, spre deosebire de politicienii obişnuiţi cu fotoliile din Legislativ, cum este cazul liberalului Teodor Atanasiu ori al democrat-liberalului Alexandru Pereş, sunt la început de drum. Şi, pentru că oamenii care i-au votat ei merită să aibă „tabloul complet” al celor care vor lansa viitoarele legi cu efect direct asupra vieţii cetăţenilor, vă prezentăm în continuare ce au reuşit să strângă prin în activitatea locală, judeţeană sau personală, de până acum. Aceste detalii pot fi regăsite în declaraţiile de avere, pe care le-au făcut publice noii deputaţi Ioan Dîrzu (USL/PSD), Dan Coriolan Simedru (USL/PNL) şi Cornel Comşa (PP-DD).

Liberalul Dan Coriolan Simedru, deputat pe Colegiul nr. 3 Cugir – Zlatna, a schimbat funcţia de prefect pe cea de parlamentar, după ce a mai fost coordonator la OIR POS DRU Centru. Însă nu este un” boboc” în Parlament, pentru că a mai fost deputat în perioada 1997-2004, din partea PNL. Este şi membru AJVPS şi Albatin.

În averea familiei se regăsesc o casă moştenită din 2012, de 126 mp, în Alba Iulia, un apartament cumpărat cu soţia, în 1996, de 65 mp, în Alba Iulia şi o serie de terenuri. Două sunt intravilane, în suprafaţă totală de 767 mp, trei sunt agricole, în total 34.292 mp, dar mai are 104.100 mp de pădure, toate aceste proprietăţi fiind moştenite.

Familia deputatului Simedru circulă cu două autoturisme, unul Peugeot fabricat în 2002 şi altul Opel, din 2006, ambele cumpărate.

Pentru „zile negre”, a pus deoparte în depozite şi a investit în diferite fonduri valori totale de 76.000 lei şi 5.000 de euro. Pentru echilibrarea balanţei, are şi un credit de 4000 de euro, scadent în 2026.

Anul trecut, din salariul de la OIR POS DRU, unde a fost şef birou a câştigat 59.909 lei, iar soţia, din salariul de consilier superior la DGFP Alba a obţinut 40.399 lei şi din servicii la PAEM Alba – 700 lei. Veniturilor familiei li se adaugă alocaţia fiicei, de 504 lei.

Omul de afaceri Ioan Dîrzu, preşedintele PSD Alba şi mai nou deputatul Munţilor Apuseni, pe Colegiul nr. 5 ajunge în Parlamentul României propulsat cu voturile moţilor. Vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie la „Albalact” SA şi director general şi preşedinte CA la „Prefera Foods” SA, Dîrzu mai are calitatea de membru în Colegiul Medicilor Veterinari din România.

La capitolul avere, deține împreună cu soţia un teren agricol cu o suprafață de 10 hectare, cumpărat în 2002, în comuna Gârbova, localitate în care a moştenit şi o casă de 100 mp, în 1987, la care se adaugă altă casă moştenită în 2005, în Alba Iulia, în suprafață de 130 mp. A mai avut un apartament, pe care l-a vândut în martie 2012, cu 40.000 euro către Nicoleta Maier.

Pe numele său este înscris un autoturism Skoda Octavia fabricat în 2000.

În conturi bancare mai are, din 2007, 50.000 de lei. Deţine acțiuni la „Prefera Foods” SA (în valoare de 372.000 lei) şi la „Albalact”, de 42.000 lei. De asemenea, a vândut acţiuni de 24.000 de euro, în perioada aprilie- mai 2012, prin SSIF Avantgarde Finance SA. La secţiunea beneficii, sunt trecute cele de la „Prefera Foods”, în calitate de preşedinte CA (13.200  lei) şi director general (170.00 0lei).

A împrumutat în nume personal cu 15.000 de euro pe Ioan Lavu.

În calitate de vicepreședinte CA la SC „Albalact” SA, obține un venit anual de 42.000 lei, iar în calitate de preşedinte CA şi director general la „Prefera Foods” – 182.200 lei pe an. De la Consiliul Județean Alba obține o indemnizație de 6.444 lei; iar soția sa, șef Serviciu Resurse Umane la SC „Prefera Foods” SA câștigă pe an 30.000 lei; alți 540 de lei provin din alocații de stat.

Cel mai nou om politic, dar şi cel mai tânăr deputat de Alba, PP-DD-istul Cornel Comşa (35 de ani) se dovedeşte un întreprinzător cu rezultate, nu numai financiare.

Chiar dacă locuiește în Alba Iulia şi este cunoscut pentru perioada în care a fost consilier al Casei Regale, tânărul are afaceri în America, Bulgaria şi pe meleaguri autohtone. Poate „afaceri” e prea mult spus, pentru că domeniul în care s-a specializat reprezentantul PP-DD din Alba în Parlamentul României este consultanţă în afaceri şi management, pe care a aplicat-o în obiectul firmelor la care este acţionar unic sau majoritar.  Comșa figurează cu firme în Bulgaria și Statele Unite ale Americii, dar și în București. Acestea sunt „Da Easy Way” SRL Bucureşti, „Biz Round The Clock” SRL Bucureşti, „Da Easy Way” LLC SUA (capital de 200.000 USD) şi „Da Easy Way” LTD Ruse, Bulgaria.

Deține un teren intravilan de 515 mp, în Sulina, județul Tulcea, o casă de 200 mp în Alba Iulia și două apartamente, unul cumpărat în Brașov, de 118 mp și unul în București de 84 mp, cumpărat la un preț demn de invidiat, cu credit bancar de 25.000 de euro. Nu posedă autovehicule pe numele său dar circulă cu un Mercedes înmatriculat în SUA.

Are 6 conturi bancare, în care a adunat, din perioada 2007 – 2008, de 62.000 de euro, 45.00 de dolari şi 86.000 de lei.

A oferit împrumut firmei „Da Easy Way”, în valoare de 220.000 lei. A mai împrumutat bani unor persoane, printre care George Vlad – 9.750 de euro, Andrea Zavagli – 3.750 euro, Olimpiu Urcan – 9000 de dolari, Ştefan Manea – 12.200 de lei și altora, aproximativ 10.000 de euro.

A avut venituri de 450.000 lei pe an din dividende de la SC „Da Easy Way” SRL. La alegerile locale a fost ales consilier în Consiliul General București, din partea PP-DD. Veniturile provenite din această funcție nu au fost trecute în declarația de avere.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. Razvan Popa

    joi, 13.12.2012 at 09:19

    Sunteti cam neinformati. Sotia lui Simedru lucreaza la DGFP Alba iar din luna iunie dupa ce au venit la guvernare USL numai sporul de 75% acordat serviciului din care face parte este cu mai multe zerouri. Nu stiu de unde ati scos doar venit de 700 lei. Mai sapati !

    • moderatorul de serviciu

      joi, 13.12.2012 at 11:39

      Am ”sapat”. multumim. s-a completat in articol.

  2. Gainar

    miercuri, 19.12.2012 at 21:36

    Daca imi amintesc eu bine, sotia lui Sañedru, este licentiata in Chimie. Oare ce consultatii da la DGFP, SA NU AMESTECE ACETONA CU APA OXIGENATA, S-AU SA NU LASE OTETUL DESTUPAT, CA RUGINESC CUTITELE IN BUCATARIE?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement