Connect with us
Publicitate

Economie

Avertisment al șefei FMI: Există riscul unei noi mari crize economice la nivel mondial, asemănătoare cu cea de acum 100 de ani

Publicat

Șefa FMI, Kristalina Georgieva, a avertizat asupra riscurilor unei noi mari crize economice la nivel global, comparabilă cu cea de la sfârșitul anilor ’20, marcată de inechitate și instabilitate financiară, scrie The Guardian, citat în presa românească de Hotnews.

Vorbind la o conferință a Institutului Internațional Peterson din Washington, Kristalina Georgieva a spus că, potrivit unui nou studiu al FMI, care compară evoluțiile actuale ale economiei cu situația din anii ’20 ce a culminat cu prăbușirea pieței în 1929, tendințele sunt asemănătoare.

În vreme ce decalajele economice între țări s-au redus în ultimii 20 de ani, acestea s-au accentuat la nivel național, a mai spus ea, dând exemplu Marea Britanie.

  • “În Marea Britanie, spre exemplu, 10% (din cei aflați la vârful piramidei- n. red) controlează acum o bogăție echivalentă cu cea controlată de 50% din populație. Această situație se reflectă și la nivelul Organizației pentru Cooperare Economică, unde veniturile și decalajele economice au atins un nivel record” a declarat ea, potrivit sursei citate.

Directorul FMI a adăugat că, în anumite privințe, aceste tendințe îngrijorătoare sunt reminiscente începutului de secol 20, când forțele tehnologiei și integrării au condus la explozia anilor ’20 și, în cele din urmă, la dezastrul financiar de la sfârșitul perioadei.

Ea a avertizat că noile subiecte legate de criza climatică și un protecționism accentuat în privința comerțului înseamnă că următorii 10 ani vor fi, cel mai probabil, caracterizați de tensiuni sociale și volatilitate pe piețele financiare.

  • “Dacă ar fi să identific o anumită temă pentru începutul noului deceniu, ar fi incertitudinea crescândă”, a mai avertizat directorul FMI.

În contextul tensiunilor dintre SUA și Europa, ”sistemul global comercial are nevoie de o actualizare semnificativă”, a mai declarat șefa Fondului Monetar Internațional.

Sursă: Hotnews.ro
Foto: Faebook Kristalina Georgieva

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate