Județul Alba se află sub avertizare Cod Portocaliu de furtună, joi după-amiaza.

Până la ora 15.50 sunt vizate localitățile: Alba Iulia, Daia Română, Șpring, Sântimbru, Ciugud, Berghin, Roșia de Secaș, Cut, Doștat.

Sunt semnalate averse torențiale care vor acumula 25-40 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze de 70-90 km/h), grindină de mici și medii dimensiuni (2-3 cm).

Publicitate

Potrivit ISU Alba, a fost emis mesaj RO-ALERT pentru localitățile vizate.

Recomandări pentru populație

  • evitați deplasările pe durata avertizării meteorologice.
  • în situația manifestării vântului puternic, întrerupeți orice activitate desfășurată în aer liber și adăpostiți-vă în imobile sau spaţii închise, care să vă asigure protecţia;
  • dacă este necesară evacuarea, mergi imediat spre o zonă înaltă din apropiere, precizată de autorităţi.
  • dacă ai fost surprins de viitură, urca în părţile de sus ale locuinţei sau pe acoperiş, până la sosirea echipelor de salvare.
  • în cazul în care mai ai timp, mută obiectele importante la etajele superioare ale locuinței.
  • decuplează întrerupătorul general de energie electrică (contoar). Scoate aparatele electrice din priză.
  • nu atinge echipamentele electrice dacă ești ud ori stai în apă.
  • întrerupe instalaţiile de alimentare cu apă şi gaze.
  • încuie uşile casei şi protejează ferestrele pentru a nu fi sparte de vânturi puternice, de curenţii de apă sau de obiectele duse de curenţii de apă.
  • evacuează animalele şi bunurile de valoare în locuri sigure (de refugiu), dinainte stabilite
Publicitate
Publicitate

Avertizări meteo similare sunt valabile în județul Sibiu, la Miercurea Sibiului, Păuca, Apoldu de Jos, Ludoș, în județul Harghita - Miercurea Ciuc, Praid, Joseni, Zetea, Suseni, Lupeni, Vărșag, în județul Mureș - Hodac, Ibănești