Eveniment
UPDATE Avertizare Cod Portocaliu de furtuni în Alba. Ploi torențiale, descărcări electrice și grindină. A fost emis mesaj RO-ALERT

Meteorologii au emis marți după-amiaza o avertizare Cod Portocaliu de furtuni valabilă în mai multe zone din Alba.
UPDATE 3: Reprezentanții ISU Alba au transmis o actualizar de cod portocaliu, până la ora 15.30. Se înregistrează averse torențiale care vor acumula 25-35 de litri pe metrul pătrat, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze de 50-75 km la oră) și grindină de mici dimensiuni (sub 2 centimetri).
Zone vizate: Jidvei, Șona, Lopadea Nouă, Sâncel, Bucerdea Grânoasă, Fărău, Hopârta;
A fost emis mesaj RO-ALERT petru localitățile vizate.
UPDATE 2: Locuitorii mai multor localități din județ au primit mesaje RO-ALERT.
Avertizare meteo – averse torențiale ce vor acumula 25 – 35 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie, grindină.
Perioada de manifestare: 15.07.2025, până la ora 14:40. Evitați deplasările și luați măsuri de adăpostire și autoprotecție!
UPDATE 1: Potrivit ANM, până la ora 14:40 este vizată zona localităților Alba Iulia, Aiud, Teiuș, Ighiu, Vințu de Jos, Galda de Jos, Mihalț, Meteș, Stremț, Sântimbru, Ciugud, Berghin, Cricău, Mogoș, Rădești, Întregalde, Râmeț, Ponor.
Se vor semnala averse torențiale care vor acumula 25…35 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze de 50…60 km/h), grindină de mici dimensiuni (sub 2 cm).
Știrea inițială:
Potrivit ANM, până la ora 14:15 sunt vizate localitățile Aiud, Unirea, Bistra, Baia de Arieș, Lupșa, Mirăslău, Livezile, Sălciua, Poșaga, Mogoș, Rimetea, Ocoliș, Râmeț, Ponor.
Se vor semnala averse torențiale care vor acumula 20 … 30 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze de 50 … 55 km/h), grindină de mici dimensiuni (sub 2 cm).
În zona avertizată în ultima oră s-au acumulat cantități de 15 … 25 l/mp.
Potrivit ISU Alba, a fost emis mesaj RO-ALERT pentru localitățile vizate.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News