Eveniment
Avertizare COD PORTOCALIU de FURTUNI în Alba și alte județe din țară. Descărcări electrice, ploi torențiale, grindină, vijelii

Meteorologii au emis o nouă avertizare Cod Portocaliu, valabilă pentru Alba și alte județe din țară, până luni dimineața. Atenționarea Cod Galben de vreme rea a fost actualizată pentru intervalul 22-24 iunie.
Vor fi perioade cu descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii.
Vezi și VREMEA în ALBA, 22-28 iunie: Zile cu ploi și furtuni. Temperaturi mai mari, la sfârșitul săptămânii viitoare
În județul Alba, perioade de instabilitate atmosferică vor fi în a doua parte a zilei, potrivit accuweather.com.
COD PORTOCALIU: de duminică, 22 iunie, ora 10.00 până luni, 22 iunie, ora 6.00

În după-amiaza zilei de duminică (21 iunie) și în cursul nopții de duminică spre luni (21/22 iunie), în Moldova, Maramureș, Transilvania, Crișana, și local în Banat, Dobrogea și Muntenia, vor fi intervale de timp cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse 50-80 l/mp. Vor fi și intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice și grindină.
COD GALBEN: de luni, 22 iunie, ora 10.00 până miercuri, 24 iunie, ora 10.00

În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 25-30 l/mp și pe arii restrânse 40-60 l/mp.
surse: meteoromania.ro, accuweather.com
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News