Meteorologii au emis miercuri o avertizare Cod Portocaliu de furtuni valabilă în mai multe localități din județul Alba până la ora 15:30.

Potrivit ANM, sunt vizate localitățile Sebeș, Săsciori, Daia Română, Șpring, Berghin, Gârbova, Roșia de Secaș, Câlnic, Cut, Ohaba și Doștat.

Publicitate

Se vor semnala averse torențiale care vor acumula 25...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie și grindină.

Avertizări similare sunt valabile și pentru județele Sibiu (localitățile Săliște, Ocna Sibiului, Jina, Miercurea Sibiului, Loamneș, Orlat, Poiana Sibiului, Cristian, Păuca, Șura Mică, Tilișca, Apoldu de Jos și Ludoș) și Cluj (localitățile Iara, Săvădisla, Băișoara, Petreștii de Jos și Ciurila).

sursa: meteoromania.ro