Eveniment
Avertizarea COD PORTOCALIU de FURTUNI prelungită până miercuri, în ALBA și alte județe din țară. Averse, vijelii, grindină
Meteorologii au actualizat avertizările de vreme rea pentru această perioadă în județul Alba și în alte zone din țară. Codul Portocaliu de furtuni se prelungește până miercuri, 21 iulie, ora 3.00.
ANM informează că vor mai fi condiții de instabilitate atmosferică până miercuri la ora 22.00.
COD PORTOCALIU: de marți, 20 iulie, ora 10.00 până miercuri, 21 iulie, ora 3.00
În cea mai mare parte a Moldovei, Transilvaniei, Maramureșului și a zonei montane, vor fi averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 35-50 l/mp și izolat peste 60-80 l/mp.
COD GALBEN: de marți, 20 iulie, ora 10.00 până miercuri, 21 iulie, ora 3.00
Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării.
Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, izolat, vijelii și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20-30 l/mp și izolat 40 l/mp.
În sud-estul țării disconfortul termic se va menține ridicat, iar spre seară și noaptea pe arii restrânse se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică.
Informare meteo: miercuri, 20 iulie, orele 3.00-22.00
Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, mai ales după-amiaza și seara, local în zona de munte, precum și în nord-estul, centrul și sud-estul țării.
Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20-30 l/mp și izolat 40-45 l/mp.
sursă: meteoromania.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News