Meteorologii au emis vineri avertizări Cod Galben de ploi, ninsori la munte și intensificări ale vântului, valabile în Alba și alte județe din țară până luni dimineața. 

Potrivit ANM, în țară sunt așteptate intensificări ale vântului, ploi moderate cantitativ, la munte, la altitudini mari ninsori, strat de zăpadă și viscol, până luni, la ora 10:00.

Publicitate

Temporar vor fi intensificări ale vântului, vineri (27 martie) și pe parcursul zilei de sâmbătă (28 martie) în cea mai mare parte a țării, iar duminică (29 martie), în sud-est și pe alocuri în vest, cu viteze în general de 45...55 km/h. La munte, mai ales la altitudini mari, vor fi rafale de peste 70...80 km/h.

Ploile se vor extinde dinspre sud-vest și vor cuprinde treptat toate regiunile. La munte, la altitudini mai mari de 1600 m, la început în Carpații Meridionali, apoi și în restul zonelor montane va ninge, se va depune strat de zăpadă, local consistent și va fi viscol. Până la sfârșitul intervalului se vor acumula cantități de apă de 20...25 l/mp și local de peste 40...60 l/mp. Ploile vor avea și caracter de aversă, iar în sud-vest și sud, vineri și sâmbătă pe arii restrânse vor fi descărcări electrice.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Cod Galben de ploi, ninsori și vânt puternic în Alba și alte județe din țară.

Cod Galben de precipitații însemnate cantitativ; la munte, la altitudini mai mari de 1600 m ninsori, strat de zăpadă și viscol

  • Interval de valabilitate: 27 martie, ora 10:00 – 30 martie, ora 10:00

În intervalul menționat în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și în cea mai mare parte a Moldovei va ploua însemnat cantitativ. Vor fi mai ales averse, însoțite pe arii restrânse de descărcări electrice în după-amiaza și seara zilei de vineri (27 martie) și pe parcursul zilei de sâmbătă (28 martie).

La munte precipitațiile vor fi mixte, iar la altitudini mai mari de 1600 m, în Carpații Meridionali și Orientali va ninge, se va depune strat de zăpadă, local consistent, cu grosimi în medie de 40...50 cm și va fi viscol.

Publicitate

Până la sfârșitul intervalului, se vor acumula cantități de apă de 40...60 l/mp și pe alocuri de peste 70...80 l/mp.

Cod Galben de ploi, ninsori la munte și vânt puternic în Alba și alte județe.

Cod Galben de intensificări ale vântului

  • Interval de valabilitate: 27 martie, ora 10:00 – 27 martie, ora 22:00

În intervalul menționat, în sudul Banatului, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și Transilvaniei și în sud-vestul Dobrogei vântul va avea intensificări cu viteze de 50...70 km/h, iar la altitudini mari în vestul Carpaților Meridionali rafalele vor atinge 90...100 km/h.