Administrația Națională de Meteorologie anunță furtuni și vijelii în partea de vest a țării, inclusiv în Alba. Va fi în continuare caniculă până sâmbătă.

COD GALBEN: de vineri, 23 iunie, ora 19.00 până sâmbătă, 24 iunie, ora 10.00 - instabilitate atmosferică temporar accentuată

În intervalul menționat, în vestul, nord-vestul și local în centrul țării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.

Publicitate

Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55-75 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat de peste 30-40 l/mp.

Sâmbătă și duminică vor fi perioade cu instabilitate atmosferică îndeosebi în centru, sud și est.

COD PORTOCALIU: de vineri, 23 iunie, ora 20.00 până sâmbătă, 24 iunie, ora 4.00 - intensificări ale vântului, vijelii

În Banat, Crișana, Maramureș și în nord-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu intensificări ale vântului (rafale de 80-100 km/h) și vijelii.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

INFORMARE METEOROLOGICĂ: 23-24 iunie, disconfort termic ridicat, caniculă

Disconfortul termic va fi ridicat astăzi (23 iunie) în toate zonele de câmpie și pe arii restrânse în cele deluroase, iar sâmbătă (24 iunie) în sud și est, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 31 și 36 de grade, și va fi caniculă, vineri (23 iunie) local în Câmpia de Vest și în Câmpia Română, iar sâmbătă (24 iunie) în Câmpia Română și în Dobrogea continentală.

sursă: meteoromania.ro